Ross JONES, Presedinte, IOPS
Cred ca un element critic, atunci cand vorbim despre garantii, este acela ca oamenii trebuie sa fie foarte constienti de costurile pe care le presupune existenta acestora. Daca este ca aceste garantii sa fie oferite, atunci atat guvernele care se pregatesc sa ia o astfel de masura, cat si participantii la sistem trebuie sa stie foarte clar ca aceste garantii nu se obtin gratuit si ca ele presupun o serie de costuri care, cu siguranta, se vor manifesta undeva, in functionarea sistemului.
Ross JONES Presedinte IOPS
Prezent in Romania la inceputul lunii martie, pentru o intalnire bilaterala cu autoritatea romaneasca de supraveghere a pensiilor private, Presedintele IOPS a avut amabilitatea de a corda, in exclusivitate, un interviu publicatiilor PRIMM. Reproducem aici un scurt fragment din acesta, invitandu-va sa cititi varianta integrala in numarul din luna martie al Revistei PRIMM - Asigurari & Pensii.
PRIMM: In Romania a revenit adeseori in atentie ideea de a introduce o garantie absoluta, legata de inflatie, asupra randamentelor obtinute de fondurile de pensii private obligatorii. Cum comentati aceasta posibilitate?
R.J.: Nu sunt foarte familiarizat cu caracteristicile sistemului dumneavoastra de pensii private, asa incat ar fi greu pentru mine sa emit o judecata de valoare. Ceea ce pot sa spun este ca mai multe tari au analizat ideea de a oferi o forma de garantie cu privire la rezultatele investitionale din sistemele cu Contributii Definite. Mai ales in acest moment, ca urmare a modului in care criza a afectat activele administrate in fondurile de pensii, exista o preocupare sporita pentru gasirea unei solutii de a introduce o formula de garantare a economiilor realizate de participanti. Daca ar fi sa fac o predictie, as spune ca este foarte probabil ca in urmatorii ani multe tari sa decida introducerea unui sistem de garantii, pentru ca presiunea politica va fi foarte puternica in acest sens.
In opinia mea, aceasta este, intr-adevar, mai degraba o decizie politica, in sarcina Guvernului, decat una a autoritatii de supraveghere. Totusi, cred ca un element critic este acela ca oamenii trebuie sa fie foarte constienti de costurile pe care le presupune existenta unei garantii. Daca este ca aceste garantii sa fie oferite, atunci atat guvernele care se pregatesc sa ia o astfel de masura, cat si participantii la sistem trebuie sa stie foarte clar ca aceste garantii nu se obtin gratuit si ca ele presupun o serie de costuri care, cu siguranta, se vor manifesta undeva, in functionarea sistemului. Dincolo de acest aspect, repet, cred ca decizia de a introduce sau nu garantii in sistemul DC apartine Guvernului.
PRIMM: Se pare ca si in domeniul pensiilor, ca si in cel bancar sau in cel al asigurarilor, viitorul apartine metodelor de supraveghere bazate pe controlul riscurilor (risk-based supervision). Data fiind extrema diversitate a sistemelor de pensii private din lume, este posibila gasirea unei politici comune de supraveghere?
R.J.: Cred ca unitatea se poate realiza numai pana la un anumit punct si mai ales la nivelul principiilor. Cand spun asta, ma gandesc, in primul rand, la diferentele majore care exista intre supravegherea "risk-based" in sistemele cu Beneficii Definite si cele cu Contributii Definite. In sistemele de Beneficii Definite avem o promisiune explicita fata de participant in legatura cu valoarea pensiei pe care o va obtine, ceea ce inseamna ca supraveghetorul trebuie sa-si indrepte atentia catre riscurile asociate acestei promisiuni, in sensul ca daca intervine o subfinantare a fondului exista riscul ca angajamentul luat fata de participant sa nu poata fi indeplinit.
Pentru fondurile de pensii cu Contributii Definite, abordarea trebuie sa fie, in mod evident, diferita, dat fiind ca in aceste scheme participantii sunt cei care-si asuma riscul investitional. In acest caz, sarcina supravegherii este sa se asigure sa sistemele de management al riscului implementate de fonduri sunt robuste, ca administratorii au o buna intelegere a riscurilor care pot afecta rezultatele lor investitionale. Asta inseamna ca, pentru a actiona in interesul participantilor, autoritatea de supraveghere trebuie sa vada daca administratorul isi asuma riscuri mai mari pe anumite directii si sa-si concentreze atentia asupra acestora. In plus, supraveghetorul va analiza permanent o serie de aspecte legate de riscurile operationale: cum sunt luate deciziile in organizatia respectiva, care este circuitul informatiilor, care este politica de outsourcing si cat de bine sau de temeinic sunt verificati furnizorii de servicii, care este gradul de adecvare a resurselor, cat de competenti si onesti sunt angajatii din functiile decizionale. Prin urmare, in sistemele DC supravegherea se va concentra in foarte mare masura asupra calitatii proceselor si deciziilor.
| Publicat pe 10.03.2010
|