Castigul romanilor in Pilonul II, dublu fata de inflatie in aproape 15 ani
Castigul financiar obtinut de romani din Pilonul II de pensii private obligatorii este mai mult decat dublu fata de actualizarea contributiilor brute doar cu rata inflatiei, pe intreaga perioada de aproape 15 ani de functionare a acestui sistem, potrivit calculelor APAPR. De asemenea, randamentul Pilonului II a depasit atat depozitele bancare in lei, cat si acumularea de euro, facand din pensiile private cea mai eficienta forma de economisire pe termen lung dintre toate cele accesibile populatiei, in pofida numeroaselor crize economice si fluctuatiilor de pe pietele financiare din ultimii 15 ani.
APAPR prezinta, mai jos, situatia unui roman cu salariul mediu pe economie care a contribuit luna de luna la Pilonul II din mai 2008 pana in prezent. Datele compara acumularea in Pilonul II cu valorificarea acelorasi sume in alte moduri: daca ar fi fost depuse in depozite bancare in lei, daca ar fi fost actualizate doar cu rata inflatiei, respectiv daca ar fi fost folosite pentru a acumula euro.
In cei 15 ani, suma contributiilor brute virate in Pilonul II ajunge la 22.406 lei, in timp ce suma acumulata (media tuturor fondurilor) se ridica la 28.305 lei. Diferenta o reprezinta un castig mediu de 5.900 lei, net de toate comisioanele, mai mult decat dublu fata de actualizarea contributiilor brute doar cu inflatia si net superior acumularii prin depozite bancare sau cumpararea monedei euro.
Pilonul II de pensii private obligatorii a generat un randament mediu anual de 7,16% pe intreaga sa durata de functionare (20 mai 2008 - 31 decembrie 2022), comparativ cu o rata medie anuala a inflatiei de 4,19% pe aceeasi perioada, adica o performanta real-pozitiva robusta de trei puncte procentuale, pentru fiecare dintre cei aproape 15 ani de activitate. In toata aceasta perioada, fondurile de pensii din Pilonul II au facut plati in valoare totala de peste 1,1 miliarde RON catre 88.202 de participanti si beneficiari (mostenitori).
La finele lui 2022, activele administrate de Pilonul II au atins valoarea de 96,4 miliarde RON, record istoric pentru sistem. In aproape 15 ani de activitate, in Pilonul II au fost virate contributii brute in valoare de 79 miliarde RON. Diferenta dintre activele nete la zi si contributiile brute, ajustate cu platile deja realizate (iesiri din sistem), o reprezinta un castig in beneficiul exclusiv al participantilor de 18,5 miliarde RON (cca. 3,8 miliarde EUR), net de toate comisioanele percepute de administratori.
Potrivit datelor oferite, Pilonului II de pensii private denota soliditate si stabilitate, precum si faptul ca, dincolo de scaderile conjuncturale din 2022, Pilonul II a generat pe toata durata de functionare castiguri investitionale importante in beneficiul celor aproape 8 milioane de romani din sistem.
De altfel, 99,98% dintre platile realizate catre clientii Pilonului II reprezinta sume ce cuprind contributiile virate si castiguri din investitii. Doar 0,02% din total (suma exacta: 253.967 RON) au vizat compensarea unor pierderi marginale ale unor participanti, in principal in cursul anului 2022, conform datelor APAPR. Potrivit Legii 411/2004, administratorii compenseaza din surse proprii (rezerva de capital numita provizion tehnic, constituita din comisioanele de administrare incasate in timp) orice eventuala diferenta negativa dintre valoarea contului participantilor si valoarea garantata (contributii brute minus comisioanele legale de administrare) la momentul iesirii din sistem (fie prin pensionare la termen, fie prin pensionare de invaliditate sau deces).
De asemenea, chiar si in situatia in care pietele financiare traverseaza perioade dificile, marcate de volatilitate, administratorii preiau asupra lor povara financiara si compenseaza eventualele scaderi. In prezent, administratorii au constituite provizioane tehnice totale in valoare de 951 de milioane RON, mult superioare sumelor necesare efectiv pentru aceste compensari.
Evolutia platilor realizate de Pilonul II. Dupa cum am precizat anterior, fondurile de pensii din Pilonul II au facut plati in valoare totala de peste 1,1 miliarde RON catre 88.202 de participanti. Atat sumele, cat si numarul cazurilor de plata si valoarea medie platita sunt in continua crestere an de an:
Context investitional: 2022 a reprezentat intr-adevar cel mai dificil an pentru Pilonul II, singurul pe minus in 15 ani de activitate. Razboiul din Ucraina, inflatia globala record pentru ultimele decenii, criza energetica, volatilitatea extrema de pe piete au afectat toate categoriile de plasamente financiare. Valoarea titlurilor de stat ale Romaniei, precum si valoarea principalilor indici ai Bursei de Valori de la Bucuresti au suferit scaderi de circa 3% in 2022, dupa fluctuatii semnificative in cursul anului.
Potrivit datelor Bloomberg, preturile titlurilor de stat romanesti au pierdut aproape 12% in prima jumatate a lui 2022, cotatiile revenind treptat pe finalul anului, rezultatul anual fiind -2,7%. Scaderea valorii titlurilor de stat este cauzata de majorarea inflatiei si a dobanzilor si este mai degraba conjuncturala, intrucat toate titlurile de stat revin la pretul de emisiune in momentul maturizarii.
Potrivit datelor publicate de Bursa de la Bucuresti, indicele BET-XT-TR (un benchmark reprezentativ pentru plasamentele in actiuni ale Pilonului II) a scazut cu aproape 20% in perioada ianuarie 2022 - martie 2022, pe fondul izbucnirii razboiului din Ucraina, crizei energetice si temerilor de recesiune globala. Ulterior, pretul actiunilor listate a revenit treptat, a trecut printr-o noua scadere de 16% la inceputul toamnei si a incheiat 2022 cu -2,6%, prima scadere din ultimii 11 ani a unui indice "total return" (care include si dividendele platite) de la Bursa de la Bucuresti.
Informatii utile: Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) fac plati in urmatoarele situatii:
Cum aflu la ce fond de pensii de Pilon II contribui?
Completand acest formular dezvoltat de ASF: https://data.asfromania.ro/scr/adeziuniFP, in 30 de secunde, doar cu nume si CNP. Ulterior, participantul poate lua legatura cu administratorul fondului sau de pensii. Recomandari:
- Transmiterea unei copii dupa actul de identitate pentru actualizarea datelor personale;
- Solicitarea datelor de acces online (nume, parola) la contul de pensie privata Pilon II;
- Solicitarea transmiterii scrisorii de informare anuala exclusiv pe e-mail.
In prezent, circa 870.000 de romani au acces online la contul lor de pensie privata Pilon II, unde isi pot consulta oricand valorea la zi si istoricul de contributii. Numarul acestora a crescut cu 11% in 2022. De asemenea, circa 650.000 de romani au solicitat administratorilor sa primeasca exclusiv in format electronic, pe e-mail, scrisoarea de informare anuala, potrivit datelor culese de APAPR de la administratori.