CSSPP ia masuri impotriva publicitatii inselatoare
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat
joi, 22 martie a.c., Norma privind informatiile continute in materiale publicitare
referitoare la fondurile de pensii administrate privat si administratorii acestora,
elaborata in aplicarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate
privat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Norma defineste materialele publicitare, stabileste continutul acestora si interzice
difuzarea materialelor publicitare inainte de autorizarea fondurilor de pensii
administrate privat si a administratorilor acestora, precum si inainte de publicarea
prospectelor schemelor de pensii private autorizate.
Informatiile cuprinse in materialele publicitare trebuie sa fie clare, corecte
si conforme cu prospectul schemei de pensii private si sa nu induca in eroare
viitorii participanti la un fond de pensii administrate privat.
CSSPP are, potrivit reglementarilor in vigoare, dreptul de a interzice orice
forma de publicitate, atunci cand constata ca informatiile difuzate nu sunt avizate
sau incalca prevederile normei.
CSSPP va avea un rol deosebit in protejarea intereselor participantilor si in
informarea acestora. De aceea, corectitudinea publicitatii efectuate de administratorii
fondurilor de pensii este esentiala pentru asigurarea unei functionari eficiente
a sistemului de pensii private.
CSSPP va supraveghea desfasurarea campaniilor publicitare promovate de catre
viitorii administratori.
Legislatia in domeniul publicitatii stabileste, de altfel, caracterul inselator
al publicitatii si elementele componente definitorii ale acesteia, iar Codul
consumatorilor prevede apararea si asigurarea drepturilor si intereselor legitime
ale consumatorilor impotriva unor practici abuzive, informarea completa si corecta
asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor, inclusiv ale
serviciilor financiare.
"CSSPP va actiona impotriva publicitatii inselatoare practicata de acele
entitati care, desi neautorizate de catre organismul de reglementare ca administratori
de fonduri de pensii private, fac reclama unor produse specifice pietei pensiilor
private, transmitand informatii, a caror exactitate nu poate fi probata, sau
omit informatii esentiale cu privire la identificarea si caracterizarea serviciilor
pe care le ofera, cu scopul de a induce in eroare persoanele carora le sunt adresate",
au precizat reprezentantii CSSPP.