UK: Costurile ridicate si complexitatea excesiva au "omorat" schemele de pensii private DB
O intensificare recenta a legislatiei "pline de intentii bune" din domeniul pensiilor private in Marea Britanie a sufocat pur si simplu schemele de pensii private de tip "beneficii definite", prin cresterea excesiva a costurilor si a complexitatii arhitecturii institutionale a sistemului privat de pensii, potrivit publicatiei Investment&Pensions Europe.
Expertii unui institut de cercetare britanic au ajuns la concluzia ca indexarea obligatorie a pensiilor cu rata inflatiei si complicarea legislatiei din jurul schemelor de pensii private de tip "beneficii definite" (DB) au contribuit la declinul acestor solutii de economisire pe termen lung. De altfel, in Marea Britanie, circa 50% dintre fondurile de pensii private (adica aproximativ 1.000 din totalul de 2.000) au declarat ca au in plan sa-si schimbe modul de functionare de la DB la DC ("contributii definite") in perioada urmatoare, din cauza costurilor si dificultatilor asociate administrarii unei scheme DB.
Cu alte cuvinte, legislatia a impovarat sistemul britanic de pensii private de tip DB cu garantii, iar costurile asociate au dus la prabusirea acestui de tip de scheme de pensii. Concluzia care se impune este aceea ca tendinta de a "supraproteja" interesele participantilor, in cautarea unor garantii absolute, nu face decat sa escaladeze costurile de operare atat de mult incat, in final, torpileaza insasi scopul initial al implementarii sistemului, acela de a furniza angajatilor posibilitatea de a obtine din sistemul privat o suplimentare cat mai consistenta a pensiei din sistemul public.
De altfel, la nivel global, ultimul deceniu a adus o tendinta clara de migratie a fondurilor de pensii private de la filosofia DB la cea DC, mai simpla, mai eficienta si care produce aceleasi beneficii cu costuri mai reduse. In 1998, doar 30% dintre fondurile de pensii de la nivel global erau de tip DC, ponderea acestora crescand la 45% in 2008. In acelasi timp, numarul si importanta fondurilor DB la nivel global au scazut de la 70% la 55%, potrivit unui raport publicat de WATSON WYATT la inceputul acestui an.
Editor: Daniela GHETU
| Publicat pe 23.02.2009