Titluri de stat pe 10 ani pentru fondurile de pensii? Da, dar sub 10% la randament
Ministerul Finantelor (MFP) ar putea emite in perioada urmatoare titluri de stat cu maturitate de 10 ani, cu "dedicatie" pentru fondurile de pensii private si alti investitori institutionali pe termen lung, dar cu un randament mediu oferit mai mic de 10%, potrivit datelor existente pe piata in acest moment si declaratiilor recente ale unor oficiali de la Finante. Promisiunea nu este noua, ea aparand in aceeasi forma inca din luna aprilie 2008, insa intre timp MFP s-a concentrat mai degraba pe emisiuni de titluri de stat foarte "scurte", pentru a rostogoli de azi pe maine datoria publica in crestere foarte rapida.
In urma cu aproape un an si jumatate, Ministerul Finantelor din Guvernul precedent emitea o "Strategie de management a datoriei publice" pe perioada 2008-2010, in care promitea, printre altele, emisiuni de titluri de stat pe 10 si 15 ani si chiar a unor titluri de stat cu randament legat de rata inflatiei, pentru a le face atractive pentru fondurile de pensii private. In acel moment, fondurile obligatorii (pilonul II) mai aveau o luna pana sa colecteze primii bani de la participanti si au primit cu speranta vestea unor emisiuni cu maturitati "lungi", care sa le ajute la ceea ce specialistii pietei numesc "assets to liabilities duration matching". Cu alte cuvinte, daca fondurile au obligatii de plata a pensiilor (pasive) pe termen lung (20-30-40 de ani), este logic si sanatos d.p.d.v. financiar sa poata investi si activele pe termene la fel de lungi, pentru o "potrivire" a maturitatii obligatiilor cu cea a activelor investite.
La acea vreme, Finantele declarau in cadrul strategiei ca dezvoltarea pietei titlurilor de stat "tine cont si de aparitia pe piata financiara romaneasca a celor mai importanti investitori institutionali, fondurile de pensii private". Mai mult, Finantele spuneau ca "se are in vedere extinderea maturitatii titlurilor de stat care vor fi emise in aceasta perioada, precum si posibilitatea lansarii unor serii de titluri de stat indexate la indicele preturilor de consum", care "sa asigure o protectie fata de inflatie fondurilor de pensii private si nu numai".
Un an mai tarziu, Finantele din noul Guvern au reluat aceasta promisiune a titlurilor pe 10 ani, cand au anuntat Calendarul de emisiuni de titluri de stat pe 2009. Din acesta au disparut insa intentiile legate de maturitati pe 15 ani si de titluri de stat indexate cu rata inflatiei.
In cursul acestui an, pe masura de randamentele titlurilor de stat (pe maturitati de pana la 3-5 ani) au scazut (dupa varful atins in toamna lui 2008, cand Finantele plateau si peste 14%), fondurile de pensii si-au reorientat atentia catre obligatiunile corporative emise in lei, pe maturitati de 3-5 si chiar 10 ani, multe dintre ele garantate de statul emitent si care, culmea, desi aveau si rating mai bun, si garantie de stat, ofereau randamente mai bune decat 11,5%, cat au platit in medie Finantele anul acesta pentru emisiunile noi de titluri.
La mijlocul anului 2009, chiar si Banca Nationala a Romaniei (BNR) a transmis un semnal "discret" Finantelor ca ar trebui sa reia cat mai curand emisiunile de titluri de stat pe 10 ani, atat pentru a face un management mai bun pe maturitati al datoriei publice interne, cat si pentru a veni in intampinarea nevoii fondurilor de pensii si a altor investitori institutionali de tip asemanator.
"Orientarea pietii primare a titlurilor de stat catre scadente pe termen scurt dezavantajeaza fondurile de pensii si companiile de asigurari de viata, care urmaresc un orizont investitional pe termen lung pentru a creste eficienta administrarii riscurilor", afirmau atunci expertii BNR, in cadrul raportului anual privind stabilitatea financiara.
Tot BNR afirma ca "Scadenta preponderent pe termen scurt a obligatiunilor din portofoliu reduce semnificativ riscul de dobanda, dar afecteaza capacitatea fondurilor de pensii de a-si administra riscurile specifice datorate termenului lung in care vor deveni scadente obligatiile viitoare".
Un nou episod din serialul "Titluri de stat pe 10 ani pentru fondurile de pensii" a avut loc in urma cu doar o saptamana, cand Finantele au emis titluri de stat pe 5 ani cu un randament mediu de 9,91% (si maxim de 10%), dand investitorilor semnalul ca, cel putin pe maturitati interesante pentru fondurile de pensii, nu mai sunt dispusi sa plateasca randamente de doua cifre.
Doar cateva zile mai tarziu, secretarul de stat de la MFP Bogdan DRAGOI (responsabil cu Trezoreria si managementul datoriei publice) a declarat in direct la un post de televiziune ca primele emisiuni de titluri de stat pe 10 ani ar putea fi aproape, dar la un randament sub 10%: "Ceea ce va pot spune (despre randamentele emisiunilor, n. red.) este ca imi doresc sa le vad undeva sub 10%", a afirmat DRAGOI, care a adaugat ca principalii cumparatori pe aceasta maturitate ar putea fi, in opinia sa, fondurile de pensii private si de asigurari.