Theodor STOLOJAN, premierul desemnat: ce parere are despre sistemul de pensii private?
Theodor STOLOJAN, desemnat astazi ca premier de catre presedintele Traian BASESCU, este cunoscut ca sustinator al sistemului de pensii private,
el insusi fiind beneficiarul unei astfel de pensii private pe care o
incaseaza de la BANCA MONDIALA, pentru cei aproape 8 ani in care a
lucrat pentru aceasta institutie. Pentru a deveni urmatorul premier,
STOLOJAN trebuie sa treaca insa intai de votul Parlamentului, cel mai
probabil pana la finele acestui an.
Intre anii 1992 si 1999, Theodor STOLOJAN a ocupat pozitiile de economist si senior economist la BANCA MONDIALA, la Washington. De altfel, Banca Mondiala este vectorul reformei sistemelor de pensii private in Europa Centrala si de Est. In ultimii 15 ani, 11 state din aceasta regiune (inclusiv Romania, in 2007) au aplicat modelul multipilon de pensii private recomandat de Banca Mondiala ca solutie pentru starea precara si nesustenabila a sistemului public de pensii.
In 2006, la mai bine de opt ani de la primele initiative legislative privind instituirea unui sistem de pensii private in Romania, Theodor STOLOJAN a criticat actualul Guvern pentru faptul ca nu grabeste introducerea sistemului de pensii private si ca astfel intarzierea acestei reforme "perpetueaza un sistem dezastruos" - sistemul public de pensii. El a fost prezent in ultimii ani la mai multe conferinte si seminarii pe tema pensiilor private, unde s-a exprimat in favoarea liberalizarii legislatiei si a privatizarii sistemelor publice de pensii si asigurari de sanatate, spunand ca sistemul privat trebuie sa gestioneze aceste probleme (sanatatea si pensiile), iar statul trebuie sa se retraga din aceste domenii.
"Tranzitia dureaza deja prea mult" - a fost expresia folosita de-a lungul timpului de Theodor STOLOJAN, cand s-a referit la intarzierile cu care statul isi restrange sfera de influenta din unele domenii - cum ar fi pensiile si sanatatea. De altfel, STOLOJAN a recunoscut public, in cadrul unei conferinte organizate la jumatatea anului 2006 de catre Ziarul Financiar ca este el insusi beneficiarul unei pensii private, pe care o primeste si astazi de la BANCA MONDIALA, institutia unde a lucrat timp de aproape opt ani.
In sistemul american de pensii private, cel mai raspandit plan de pensii private este asa-numitul produs 401(k), un plan de pensii private sponsorizat de angajator - foarte probabil, STOLOJAN este beneficiarul unui astfel de plan de pensii - sau unul asemanator. Pensia sa privata de la Banca Mondiala figureaza si in declaratia sa publica de avere de pe site-ul Presedintiei Romaniei. Pana in urma cu un an, STOLOJAN a fost consilierul pe probleme economice al presedintelui BASESCU.