The Economist: O promisiune usor de facut, greu de indeplinit
Cand Gertrude JANEWAY a murit, in 2003, ea mai primea inca un venit lunar de 70 USD din partea Administratiei Veteranilor, ca mostenitoare a unei pensii militare obtinute de raposatul sau sot, John, care a luptat de partea unionistilor in razboiul civil din America, incheiat in 1865. Perechea se casatorise in 1927, cand John avea 81 de ani, iar Gertrude numai 18 ani. Suma este foarte modesta, dar acest drept de pensie a traversat trei secole, constituind un exemplu despre cat de mult poate sa dureze, odata luat, un angajament in domeniul pensiilor.
Promisiunile cu privire la pensii sunt usor de luat, dar scump de tinut, remarca autorul articolului din The Economist din care am preluat paragraful de mai sus. Angajatorii care au promis pensii mari in trecut stiau ca nu vor mai fi in posturile lor atunci cand promisiunea va trebui indeplinita, asa ca s-au simtit foarte tentati sa promita pensii bune in loc sa plateasca salarii mai mari. In ultimii 15 ani, insa, costurile acestor promisiuni au inceput sa devina mai tot mai clare, incepand cu sectorul privat, unde ele au constituit motivul principal in falimentul unor firme ca GENERAL Motors si multe altele mai putin cunoscute.
Cu siguranta, exista mari diferente intre sistemele nationale de pensii dar, in majoritatea statelor dezvoltate, cca. 60% din veniturile la pensie, dupa aprecierea OECD, provin din pensia "de stat". Cea mai mare parte a tarilor ofera o pensie sociala de baza, ca o plasa de siguranta pentru cetatenii care nu dispun de alte venituri. Acesteia i se poate adauga o pensie de asigurari sociale, pe baze contributive, care in cele mai multe cazuri este un sistem pay-as-you-go, prin care beneficiile in plata sunt finantate prin taxele curente. Peste acest nivel, mai exista si drepturile de pensionare de care lucratorii din multe tari beneficiaza, legate de locul lor de munca, fie in sectorul public, fie in cel privat. In sfarsit, tuturor acestor posibilitati de finantare a pensiei li se adauga economiile personale - in scheme de pensii sau alte formule -, cu ajutorul carora oamenii spera sa-si acopere cheltuielile la batranete.
Cele patru provocari
Problematica pensiilor est complexa si extrem de diversa, dar majoritatea tarilor au de luptat, in principal, cu 4 probleme majore:
a. Oamenii traiesc mai mult, dar se retrag mai devreme din viata activa decat o faceau in urma cu 40 de ani - ca urmare, isi petrec o mai mare parte a vietii la pensie;
b. Generatia baby-boomer-ilor (persoane nascute in intervalul 1946 - 1964) a inceput sa se pensioneze, dar in "spatele" ei se afla generatii mult mai putin numeroase, care vor trebui sa suporte costurile pentru pensiile numerosilor lor predecesori;
c. Schemele de pensii DB, in care valoarea pensiei se raporteaza la salariul din perioada activa, se confrunta cu probleme financiare serioase. Dupa anii '80 si '90, cand cresterile sustinute de pe piata de capital au facut costurile acestor scheme usor de suportat, reducerea evidenta a castigurilor din plasamente financiare din ultimii ani a lasat in intregime responsabilitatea acoperirii obligatiilor acestor scheme pe umerii angajatorilor. Fenomenul s-a facut remarcat intai in sectorul privat, unde noilor angajati nu li se mai promit decat arareori astfel de beneficii la pensionare, dar afecteaza acum si sectorul public, mai cu seama in Marea Britanie si SUA;
d. Angajatorii din sectorul privat ofera acum drept beneficiu, cu preponderenta, participarea la scheme de pensii de tip DC, in care marimea pensiei depinde exclusiv de performanta investitionala a fondului, angajatii fiind unicii purtatori ai riscului investitional, de subfinantare a pensiei. In teorie, aceste scheme pot produce rezultatele dorite, cu conditia sa fie alimentate cu contributii suficient de mari, dar tocmai de aici se iveste problema principala, atat angajatii, cat si angajatorii contribuind prea putin. Ca urmare, atat schemele DC, cat si cele DB ajung, in final, sa sufere din acelasi motiv - un volum prea mic al sumelor economisite.
Despre provocarile, dar si solutiile pe care The Economist le intrevede cu privire la viitorul pensiilor, vom vorbi si in editiile viitoare.
Cand Gertrude JANEWAY a murit, in 2003, ea mai primea inca un venit lunar de 70 USD din partea Administratiei Veteranilor, ca mostenitoare a unei pensii militare obtinute de raposatul sau sot, John, care a luptat de partea unionistilor in razboiul civil din America, incheiat in 1865. Perechea se casatorise in 1927, cand John avea 81 de ani, iar Gertrude numai 18 ani. Suma este foarte modesta, dar acest drept de pensie a traversat trei secole, constituind un exemplu despre cat de mult poate sa dureze, odata luat, un angajament in domeniul pensiilor.