Parlamentul a avut pe ordinea de zi a sedintei in plen de ieri, 20 septembrie, a Camerelor reunite, aprobarea numirii a doi noi membri in Consiliul CSSPP: Dan ODOBESCU si Toma Cristian VASILE, avizati de comisiile reunite in luna iulie. Din pacate, neintelegerile ivite asupra unor chestiuni de procedura au facut ca dezbaterile asupra altor subiecte sa se prelungeasca foarte mult, iar votul pentru numirea noilor membri ai Consiliului CSSPP sa fie amanat din nou, pentru cel mai probabil inca o saptamana.Continuare
(21.09.2011)
Parlamentul slovac a adoptat miercuri, 14 septembrie, un amendament inaintat de Guvern cu privire la legislatia sistemului de pensii private prin care se revine la inrolarea automata a tinerilor aflati la prima angajare in fondurile de pensii private de Pilon II, cu posibilitatea retragerii pe parcusul primilor doi ani de la aderare. Alaturi de aceasta masura, se propune si diversificarea tipurilor de fonduri prin introducerea "fondurilor index", precum si relaxarea sistemului de garantii.Continuare
(20.09.2011)
Fondurile de pensii private ar putea investi in curand in proiecte de
dezvoltare a infrastructurii, in fonduri de private equity si de
marfuri, dispunand astfel de posibilitati extinse de diversificare a
portofoliului. CSSPP a anuntat publicarea pe site-ul propriu a Proiectul
Normei privind investirea si evaluarea activelor fondurilor de pensii
private. Documentul este supus dezbaterii publice pana in 17 octombrie
2011.Continuare
(19.09.2011)
Investitiile fondurilor de pensii private obligatorii s-au mentinut intr-o nota prudenta si pe parcursul lunii august, limitandu-si expunerea pe actiuni la 11,70%, ceea ce inseamna o reducerea cu circa 8,8% fata de iulie 2011 a valorii activelor plasate in aceste tipuri de instrumente financiare. Luna august 2011 a adus si o premiera in materie de investitii, fondurile de pensii au investit pentru prima oara in marfuri, prin achizitia de aur. Rata medie ponderata de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii private, calculata de CSSPP pentru ultimele 24 luni, a fost de 10,6853%.Continuare
(16.09.2011)
FSC - autoritatea de supraveghere a pietelor financiare din Bulgaria a propus o serie de amendamente la legislatia actuala privind fondurile de pensii private, pentru a permite acestora diversificarea portofoliului de investitii prin plasamente pe pietele emergente ale tarilor BRICS. Dupa ce schimbarile propuse vor fi discutate si cu piata de specialitate, ele vor fi inaintate Guvernului de la Sofia.Continuare
(16.09.2011)
Camera inferioara a Parlamentului ceh a aprobat in sedinta din 9 septembrie masurile de reformare a sistemului de pensii propuse de Guvern, cea mai importanta dintre acestea referindu-se la introducerea unui sistem de pensii administrate privat de tip Pilon II, cu participare voluntara. Pana la lansarea efectiva, noul sistem trebuie sa mai treaca si de aprobarea Senatului, unde opozitia social democrata, ostila reformei, detine o pozitie majoritara. Potrivit analistilor cehi, chiar daca opozitia ar reusi sa impuna un "veto" in Senat, majoritatea detinuta de coalitia de guvernamant in Camera Deputatilor este suficient de puternica pentru a ignora rezultatul din Senat.Continuare
(14.09.2011)
Peter PRAET, fost Director Executiv al Bancii Nationale din Belgia, desemnat recent ca membru in Comitetul Executiv al Bancii Centrale Europene, va sustine unul dintre discursurile principale cu ocazia Congresului EFRP din acest an, vorbind despre impactul viitoarelor schimbari legislative si contabile asupra politicilor investitionale ale fondurilor de pensii, precum si despre rolul institutiilor de pensii ca furnizori de capital de risc pe termen lung. Gabriel BERNARDINO, Presedinte EIOPA, a raspuns, de asemenea, invitatiei de a prezenta in fata participantilor la eveniment preocuparile autoritatii europene pentru asigurari si pensii ocupationale.Continuare
(13.09.2011)
Moldova se pregateste sa faca o noua incercare de introducere a pensiilor private facultative. Prima tentativa a avut loc in 1999, cand a fost adoptata Legea cu privire la fondurile nestatale de pensii. Cu o formula nefunctionala, legea nu a produs efecte concrete, astfel incat sistemul de pensii facultative nu a demarat efectiv. Noul proiect de Lege privind fondurile de pensii facultative, publicat pe site-ul CNPF - Comisia Nationala a Pietei Financiare din Republica Moldova -, isi propune sa defineasca un sistem armonizat la standarde europene si prezinta, in multe privinte, asemanari evidente cu legislatia romaneasca in domeniu.Continuare
(07.09.2011)
XPRIMM Pensii va da intalnire, de acum inainte, la sfarsitul fiecarei luni, cu o imagine de ansamblu a principalelor evenimente din domeniul pensiilor, din Romania si din regiune.Continuare
(31.08.2011)
Luna august a adus fondurilor de pensii private obligatorii (Pilon II) contributii record pentru anul 2011, atat in volum absolut, cat si ca grad de colectare. Astfel, in conturile participantilor la Pilonul II au fost virate contributii in valoare totala de peste 183 milioane lei, suma ce depaseste cu aproape 14 milioane volumul viramentului din iulie, cea mai buna din primele sapte luni ale anului 2011. Fata de lunile precedente, gradul de colectare s-a imbunatatit de asemenea, apropiindu-se de 65%, dupa ce in lunile precedente a oscilat in jurul valorii de 62%.Continuare
(31.08.2011)
Din decembrie a.c., Matti LAPPALA va prelua functia de Secretar General EFRP, inlocuind-o pe Chris VERHAEGEN, care a parasit aceasta pozitie in urma numirii sale ca Presedinte al Comitetului Consultativ pentru Pensii Ocupationale al EIOPA, autoritatea europeana de supraveghere in asigurari si pensii ocupationale.Continuare
(31.08.2011)
Cuprinderea sistemelor de pensii private obligatorii (Pilon II) din tarile CEE sub "umbrela" Directivei pentru Pensii Ocupationale (IORP Directive) ar putea determina guvernele tarilor din Europa Centrala si de Est sa urmeze exemplul Ungariei, desfiintand practic acest segment de pensii private suplimentare si transferand activele acumulate in fondurile de Pilon II catre sistemul pensiilor publice, a avertizat EFRP in documentul elaborat de Federatie ca raspuns la solicitarea de consultanta lansata de EIOPA - autoritatea europeana de supraveghere in asigurari si pensii ocupationale - pentru revizuirea Directivei IORP.Continuare
(31.08.2011)
Participantii la fondurile croate de Pilon II au inregistrat un profit de cca. 7 miliarde HRK (aprox. 1 miliard euro) in primul semestru al anului 2011, suma ce depaseste de departe pierderile de 2,9 miliarde HRK generate de criza, anunta presa de specialitate din aceasta tara. Profitul companiilor de administrare s-a ridicat, la nivelul pietei, la circa 261 milioane HRK.Continuare
(31.08.2011)
Membrii Camerei Inferioare a Parlamentului ceh au decis sa supuna votului in sesiunea de saptamana viitoare legile propuse de Guvern pentru reforma sistemului de pensii si modificarea sistemului de taxe. Cele doua proiecte de lege fac parte din programul de reforme prin care Guvernul de centru-dreapta incearca sa puna finantele statului ceh pe un curs sustenabil.Continuare
(31.08.2011)
Pensionarii cehi fac fata din ce in ce mai greu cresterii accelerate a chiriilor, cu precadere in Praga si Brno, cele mai mari orase ale Republicii Cehe. Situatia dificila cu care se confrunta varstnicii cehi a fost generata de liberalizarea chiriilor, care a condus la cresteri importante de pret, astfel incat numerosi pensionari care locuiesc in zone centrale sau in apartamente mai mari se vad obligati sa renunte la caminul lor, mai ales ca previziunile actuale arata ca pana in 2013, cand perioada de liberalizare se va incheia, chiriile vor mai creste in orasele mari cu inca 20-30%.Continuare
(31.08.2011)
"Decenii la rand, SUA si Europa au derulat in pensii si sanatate scheme
Ponzi intergenerationale. Folosind un limbaj ales cu grija, guvernele au
reusit sa mascheze adevarata magnitudine a raspunderilor fiscale reale
ale statelor lor. O contabilitate de deficit mai degraba frauduloasa
decat "generationala" a condus la ignorarea faptelor care se derulau
chiau sub ochii nostri: imbatranirea generatiei baby-boomer. Alaturi de
recesiunea recenta si de competitia economiilor emergente, aceasta a
limitat cresterile castigurilor din munca si implicit, a dus la
subalimentarea schemelor Ponzi. In acest moment, chiar si contabilitatea
traditionala de deficit, care ignora de regula raspunderile viitoare,
trebuie sa le inregistreze, pentru ca <viitorul neglijabil> devine
pe zi ce trece <prezentul de neocolit>", afirma Laurence J.
KOTLIKOFF, Profesor de Economie la Universitatea din Boston.Continuare
(31.08.2011)
Nationalizarea Pilonului II de pensii private din Ungaria ar putea fi declarata neconstitutionala, sustine presa ungara, care a intrat in posesia draft-ului deciziei Curtii Constitutionale cu privire la petitia depusa de asociatia administratorilor de pensii private.Continuare
(31.08.2011)
EUREKO Pensii a realizat recent plasamente in aur, prin achizitia a 7 kilograme de aur in ultimele 10 zile, fiind prima companie de profil cu astfel de plasamente, a declarat presei financiare romanesti Radu CRACIUN, Director de Investitii. In conditiile unei piete volatile, compania s-a limitat pentru moment la o expunere prudenta, de aproximativ 0,3-0,4% din totalul portofoliului de investitii, dar va urmari in continuare aceasta oportunitate.Continuare
(31.08.2011)
Fondurile de pensii poloneze au plasat pe piata de capital circa 17
milioane euro in ultimele saptamani, valorificand contextul favorabil
dat de scaderea preturilor, intr-un moment in care bursa poloneza ofera
randamente mai bune decat cele furnizate in mod curent de majoritatea
burselor europene, a declarat Andrvej NARKIEWICV, reprezentant al
Diviziei de Consultanta pentru Pensii din cadrul MERCER, citat de IPE.Continuare
(31.08.2011)
CSSPP a publicat, suplimentar fata de buletinul informativ lunar, un material de analiza a evolutiei sistemului de pensii private in domeniul investitional in cel de-al doilea trimestru al anului.Continuare
(31.08.2011)
Mircea OANCEA
Presedinte
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
"Suntem destul de optimisti cu privire la rezultatele investitionale ale fondurilor de pensii in 2012 si in anii urmatori. Pe de o parte, credem ca evolutia pietei de capital va fi ceva mai buna in acest an decat in 2011. Pe de alta parte, fondurile de pensii au investit in actiunile unor companii profitabile, ceea ce inseamna ca in acest an, dincolo de evolutia valorii acestor actiuni pe piata, se vor face simtite si veniturile din dividendele aferente acestor actiuni. Nu in ultimul rand, sper ca in acest an vom vedea mai multe listari pe bursa romaneasca, si chiar unele de succes, care sunt deja anuntate, ceea ce inseamna oportunitati investitionale suplimentare pentru fondurile de pensii", a declarat pentru XPRIMM.TV Presedintele autoritatii de supraveghere a pietei pensiilor private, Mircea OANCEA. Continuare