Comisia de Munca din Camera Deputatilor va dezbate din nou, miercuri, raportul final asupra Legii privind sistemul unitar de pensii, dupa ce a amanat un vot definitiv asupra acestui act normativ la sfarsitul lunii iunie. Practic, acesta este ultimul pas pe care Legea pensiilor trebuie sa il parcurga inainte de dezbaterea si votul din plen. Potrivit acordurilor cu FMI si UE, Parlamentul trebuie sa adopte aceasta lege in cursul lunii septembrie, pentru ca ea sa poata intra in vigoare la 1 ianuarie 2011. Miercurea aceasta insa, in Comisia de Munca, invitatul mai mult sau mai putin "surpriza" este Ministerul Finantelor Publice (MFP), care are sanse sa aduca modificari fundamentale actului normativ.Continuare
(20.08.2010)
Guvernul polonez nu va sprijini schimbarile propuse de Ministrul Muncii, vizand reducerea procentului de contributii la fondurile de pensii private obligatorii de la 7,3%, la 3%, a declarat recent Michal BONI, seful corpului de consilieri ai Premierului polonez, citat de Warsaw Voice. "Aceste schimbari n-ar face decat sa complice inutil sistemul", a spus BONI, adaugand ca "in loc sa distruga reforma realizata in 1999, Polonia ar trebui sa se concentreze pe gasirea metodelor de a incuraja populatia sa economiseasca mai consistent in sistemul de pensii private facultative ".Continuare
(20.08.2010)
Ucraina planuieste sa plaseze in administrare privata, incepand cu 2012, circa 7% din volumul contributiilor platite de salariati la bugetul de pensii, a anuntat Ministrul Muncii Vasyl NADRAHA. Aceasta intentie se subsumeaza eforturilor de a reduce deficitul bugetar si de a impulsiona cresterea economica, a precizat oficialul citat de Global Pensions, subliniind ca "pina la sfarsitul anul sunt de asteptat schimbari profunde in legislatia care guverneaza acest domeniu".Continuare
(20.08.2010)
Activele aflate in administrarea AVIVA Pensii au crescut in primele
sase luni ale anului cu 41%, pana la o suma de 223 mil. lei, a anuntat
astazi compania. In acelasi timp, ponderea conturilor nealimentate cu contributii lunare
din portofoliul societatii a crescut pana la 37%, fata de 27% in cursul
anului precedent.Continuare
(18.08.2010)
Decizia anuntata ieri de Consiliul Concurentei, de a amenda 14 administratori din piata pensiilor private obligatorii - practic, toti operatorii prezenti pe piata din momentul in care ea a inceput sa functioneze efectiv, colectand contributii -, a starnit o adevarata furtuna, atat in piata pensiilor private, cat si in randul tuturor celor interesati de acest subiect. Desi niciunul dintre administratorii pe care i-am contactat nu a primit inca o informare oficiala din partea Consiliului Concurentei privind amenda aplicata, ei au inceput deja sa-si pregateasca strategiile pentru a ataca in instanta aceasta sanctiune.Continuare
(18.08.2010)
Daca printre intentiile cu care a fost organizata declaratia publica de
ieri a domnului Bogdan CHIRITOIU, privind sanctionarea
administratorilor de pensii private, a fost si aceea de a atrage
atentia, se poate spune ca acest demers i-a reusit poate chiar mai mult
decat si-a propus, dar nu neaparat in sensul dorit. Una dintre cele mai
ferme reactii fata de prestatia Presedintelui Consiliului Concurentei
apartine domnului Dan Matei AGATHON, Purtator de cuvant al Aliantei
Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR).Continuare
(18.08.2010)
Transferurile de contributii efectuate de bugetul public de pensii
catre fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) ar putea fi
excluse, in curand, de la calculul deficitului bugetar, daca
institutiile Uniunii Europene accepta aceasta propunere, lansata ieri
de 9 state comunitare. Propunerea ar usura statele din punct de vedere
al contabilitatii bugetare si ar mari spatiul pentru continuarea
implementarii Pilonului II de pensii private in statele Europei
Centrale si de Est, unde sistemul este cel mai raspandit. Aceasta
initiativa, lansata prima data in 2004 de catre Polonia, a fost reluata
puternic in primavara acestui an de catre APAPR, asociatia locala a
fondurilor de pensii, si promovata la Bruxelles, fapt care a nascut
initiativa celor 9 state, care a facut ieri inconjurul presei
internationale.Continuare
(18.08.2010)
"Sanctiunile anuntate astazi nu trebuie sa fie considerate un vot de blam asupra industriei pensiilor private. Dar, in acelasi timp, sistemul pensiilor private este unul in care nimic nu este garantat pentru cetatean. Timp de 30 de ani se depun banii, fara ca cineva sa garanteze ce pensie vor primi cei care contribuie. Prin urmare, singura cale prin care se poate spera la o pensie buna este garantarea mecanismului concurentei intre jucatori", a declarat astazi Bogdan CHIRITOIU, Presedintele Consiliului Concurentei, argumentand astfel preocuparea institutiei pe care o conduce fata de modul de functionare a pietei pensiilor private. Afirmatia oficialului CC a starnit o reactie imediata din partea operatorilor in domeniu, care si-au manifestat nemultumirea fata de ambiguitatea afirmatiilor, ce pot crea o falsa impresie cu privire la siguranta sistemului de pensii private. In comunicatul sau, CSSPP a reiterat, de asemenea, argumentele care dovedesc soliditatea mecanismelor de control si supraveghere ale pietei de pensii private.Continuare
(17.08.2010)
"Masurile intreprinse privind sanctionarea societatilor de administrare a fondurilor de pensii private nu aduc nicio atingere intereselor participantilor la aceste fonduri, activitatii de administrare a activelor, rezultatelor financiare ale fondurilor de pensii private administrate de acestea sau functionarii sistemului de pensii private in general", afirma un comunicat de presa dat publicitatii astazi de CSSPP, cu privire la decizia anuntata de Consiliul Concurentei (CC), de a amenda administratorii de fonduri de pensii private obligatorii. Desi se abtine sa comenteze asupra oportunitatii si concluziilor investigatiei intreprinse de CC, autoritatea de supraveghere din pensiile private tine sa sublinieze ca participantii la fondurile de pensii private nu vor fi afectati in niciun fel de aplicarea amenzilor.Continuare
(17.08.2010)
Consiliul Concurentei a amendat cu peste 5,2 milioane lei (aproximativ 1,22 milioane euro) 14 operatori din piata pensiilor private obligatorii, considerand ca acestia au participat la o intelegere anticoncurentiala pe piata de Pilon II din Romania. In esenta, este vorba despre modalitatea de reconciliere utilizata in perioada septembrie 2007 - ianuarie 2008 pentru validarea participantilor care semnasera, in paralel, acte de aderare pentru doua fonduri de pensii private obligatorii (mai putin de 2% din totalul persoanelor care au aderat la un fond de pensii in campania initiala). Amenzile aplicate fiecarui operator sunt proportionale cu valoarea activelor in administrare la sfarsitul anului 2009, modalitate de calcul ce ridica insa o serie de semne de intrebare cu privire la legalitatea ei. In plus, dand in mod clar prioritate formei in detrimentul fondului, decizia CC pare, malitios vorbind, mai degraba o metoda de "fund raising" decat o rectificare adusa moralitatii practicilor din piata. * Ce spune Consiliul Concurentei * Un pic de istorie * Pro si contra * O amenda cel putin discutabila * Doar cifreContinuare
(17.08.2010)
Situatia sistemului public de pensii este total nesustenabila,
incalcand atat principiul echitatii, cat si pe cel al responsabilitatii
fiscale si necesita masuri urgente de reforma, se afirma intr-un
document dat publicitatii de Consiliul Fiscal, cu titlul Opinia
Consiliului Fiscal cu privire la Proiectul de rectificare a bugetului
general consolidat pe anul 2010. Organismul consultativ citat
subliniaza ca in particular, este de mentionat deficitul structural al sistemului public de pensii, situatia normala fiind aceea in care sistemul se autofinanteaza pe baza contributiilor incasate si nu transfera o povara fiscala asupra generatiile urmatoare.Continuare
(17.08.2010)
"Pe segmentul de pensii facultative, numarul de participanti ai celor doua fonduri administrate de ING a crescut constant, cu un varf al vanzarilor in iunie, cand numarul de contracte noi s‐a triplat fata de luna precedenta. Remarcam, de asemenea, cresterea ponderii contributiilor individuale in vanzarile noi din primul semestru comparativ cu intreg portofoliul ING, o tendinta pozitiva, care ma face sa cred ca publicul devine din ce in ce mai constient de accesibilitatea produselor P3 si de nevoia de a economisi pe cont propriu pentru momentul retragerii din activitate", a comentat Cornelia COMAN, CEO ING Asigurari de Viata, rezultatele obtinute in prima parte a anului pe segmentul de pensii private.Continuare
(16.08.2010)
Randamentul mediu anualizat al fondurilor de pensii private, de la
lansare si pana acum, continua sa se exprime in cifre net superioare
ratei anualizate a inflatiei, calculata pentru aceeasi perioada.
Astfel, in Pilonul II, in care fondurile de pensii au inceput sa
colecteze contributii in mai 2008, randamentul mediu anualizat se
situa, la finele lunii iulie, la nivelul de 16,6%, fata de o rata
anualizata a inflatiei de 6,2%.Continuare
(12.08.2010)
Ucraina a acceptat sa demareze "reforme structurale robuste" in
domeniul pensiilor publice, ca parte a programului convenit cu Fondul
Monetar International (FMI) pentru primirea unui imprumut de 11,9
miliarde euro. Intelegerea a fost confirmata la finele lunii iulie de
FMI, care a anuntat totodata eliberarea imediata a unei transe de
aprox. 1,5 miliarde euro.Continuare
(12.08.2010)
"Deficitul (n.r., bugetului public de pensii) va mai creste si vreo
cinci sute de milioane euro vor fi necesare pana la sfarsitul anului,
ca sa acoperim aceasta cheltuiala cu pensiile", a declarat recent, la
postul de radio RFI, Ministrul Muncii, Mihai SEITAN, citat de HotNews.
Sumele necesare vor fi alocate cu ocazia rectificarii bugetare din
august, resursele necesare pentru aceasta modificare fiind deja
stabilite de Ministerul Finantelor, a mai adaugat acesta.Continuare
(10.08.2010)
"Daca vrem sa ne asiguram ca pensia noastra va fi direct legata de
contributii, trebuie sa participam la un fond de pensii administrat
privat (Pilonul II si Pilonul III). Pilonul I (pensia de stat) nu este
"fond" de pensii, fiind doar "buget" de pensii. Imbatranirea populatiei
este un fenomen real si va afecta sistemele publice de pensii in toate
tarile civilizate. Astfel, alternativa participarii la un fond privat
de pensii devine obligatorie", a afirmat, intr-un interviu publicat
recent de Saptamana Finanaciara, Ionut DUMITRU, presedinte al
Consiliului Fiscal, organism cu rol de consiliere economica pe langa
Guvernul Romaniei, in special in ceea ce priveste sustenabilitatea
politicii fiscal-bugetare pe termen mediu si lung.Continuare
(10.08.2010)
Romania are unul dintre cele mai solide, si totodata restrictive, sisteme de garantii cu privire la pensiile private din regiune, arata unstudiu comparativpublicat astazi de CSSPP, cuprinzand informatii actualizate cu privire la 12 state in care exista un sistem de pensii private construit dupa modelul Bancii Mondiale.Continuare
(15.07.2010)
"Va fi absolut necesar un sistem de deductibilitati foarte solid pentru
Pilonul III de pensii si pentru sanatate, astfel incat toti sa fie
incurajati sa se gandeasca la pensii si asigurari private, pentru ca
sistemele statale de sustinere si protectie sociala vor fi tot mai greu
de facut functionale. Cel putin noua generatie trebuie orientata spre
sistemul privat, sa apeleze la asigurare medicala in loc sa astepte
medicamente compensate", afirma Sebastian VLADESCU, in interviul
acordat ZF. Declaratia Ministrului de Finante a survenit intr-un moment
in care pensiile de stat se confrunta cu un val de incertitudini fara
precedent si care in urma cu nu prea mult timp ar fi parut de
neconceput. Ea lasa putin loc de comentarii, dar indica posibilitatea
aparitiei unei nesperate schimbari de paradigma la nivel de stat, care
sa vizeze prioritizarea pe pensiile private.Continuare
(14.07.2010)
CSSPP a publicat, de curand, datele aferente primului semestru din
2010. Potrivit acestor situatii statistice, Pilonul II de pensii
private obligatorii numara 5,06 milioane de participanti si un volum al
activelor in administrare de 3.379,4 milioane lei. Fata de luna
decembrie 2009, acesti parametri reprezinta o crestere cu 3% a
numarului de participanti si un plus de aproape 42% in ceea ce priveste
activele administrate. Continuare
(14.07.2010)
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) din Polonia, cea
mai reprezentativa piata de profil din regiune, au inregistrat un
randament mediu de 2,6% pe primul semestru si unul de 13,1% in ultimul
an, potrivit datelor publicate de autoritatea de reglementare si
supraveghere a pietei, KNF. Activele fondurilor de pensii s-au apropiat
de 47 miliarde euro, iar numarul de participanti de 14,7 milioane.
Astfel, Pilonul II polonez a parcurs cu bine perioada de caderi
bursiere din lunile mai-iunie, cauzata de criza datoriilor publice
europene si problemele monedei euro. Cu aceste rezultate, fondurile
private de pensii din Polonia sunt ca si iesite din criza, atat
activele, cat si valoarea unitatii medii de fond fiind peste nivelul
anterior izbucnirii crizei financiare si economice globale.Continuare
(14.07.2010)
Andreea PAUL (VASS)
Consilier Personal al Premierului Romaniei
Politicienii alearga innebuniti dupa votul pensionarilor. Sunt cam 6 milioane de voturi, pe drept cuvant. Goana fiecaruia tinteste promisiunea asigurarii fondurilor publice suficiente pentru a le plati pensiile celor care se retrag din activitate.Continuare