Sistemul de pensii private dezbatut de constanteni
Cat de importanta este pensia facultativa ca element
de retentie a personalului? Ce oportunitati ofera sistemul
de pensii private angajatilor? Dar angajatorilor? Si
cum trebuie ales un fond de pensii facultative?
Iata doar cateva dintre intrebarile la care constantenii
vor gasi raspuns astazi, 25 septembrie, in cadrul "Forumului
Regional de Pensii Private" de la Hotel REX, Mamaia,
care este in plina desfasurare in momentul transmiterii
acestui material. Numerosi directori generali, economici,
juridici, de resurse umane si lideri sindicali ai celor
mai importante companii din zona, reprezentanti ai autoritatilor
si presei centrale si locale sunt prezenti la
eveniment.
Caracterul interactiv al intalnirii constituie unul dintre
cei mai importanti factori care au atras participantii.
Cea de-a doua parte a Forumului este alcatuita exclusiv
din discutii libere, in cadrul carora specialisti ai
sistemului de pensii private raspund la intrebarile angajatorilor
cu privire la cele mai diverse aspecte: legale si fiscale,
alegerea unui fond de pensii si caile de evaluare ale
activitatii si perspectivelor acestuia.
Discutia despre pensii private se va muta apoi in studioul
RADIO Constanta unde, incepand cu ora 15.00, subiectul
va fi dezbatut in cadrul emisiunii "Ora de profit".
Vom reveni cu detalii referitoare la eveniment in urmatoarele
editii ale Buletinului Informativ.