SLOVACIA: Piata priveste cu ingrijorare modificarea legislatiei pentru pensii private
Modificarile la legislatia pensiilor private recent adoptate de Parlamentul slovac sunt privite cu reticenta de reprezentantii pietei de specialitate. Desi "schimbarile erau necesare", iar reintroducerea obligativitatii pentru Pilonul II si relaxarea sistemului de garantii sunt "pasi realizati in directia corecta", specialistii din piata se tem totusi ca unele dintre modificari nu vin la momentul oportun.
Viktor KOURIL, Presedinte ING Slovakia, a declarat IPE: "Stabilirea unei limite minime obligatorii de 20% pentru plasamentele in instrumente cu grad ridicat de risc este inacceptabila si nu-si are locul intr-un sistem de pensii in acest moment". In plus, adoptarea unei pachet de schimbari atat de importante fara o serioasa consultare prealabila cu operatorii din domeniu starneste suspiciunea ca oricand astfel de modificari sunt posibile, ceea ce expune sistemul la un grad nedorit de instabilitate.
Un aspect care nemultumeste, in mod special, operatorii este noua reducere operata asupra taxelor de administrare, deja reduse cu peste 60% in timpul precedentei guvernari. Aceasta modificare ar putea afecta substantial interesele de afaceri ale companiilor de pensii.