POLONIA: sistemul multifond, ajustarea capitalului si controlul transferurilor sunt prioritatile anului 2009 in Pilonul II
KNF, autoritatea de supraveghere a pietei pensiilor private din Polonia, se afla in plin proces de promovare a unui set de amendamente ce vizeaza imbunatatirea si modernizarea legislatiei in domeniul pensiilor private obligatorii. Desi detaliile concrete nu vor fi date publicitatii inainte de finalizarea documentelor de catre KNF, purtatorul de cuvant al institutiei a dezvaluit directiile care constituie principalele preocupari ale momentului: implementarea sistemului multifond, modificarea cerintelor de capital si elaborarea unui nou set de reguli privind transferurile.
Introducerea sistemului multifond are ca scop principal protectia activelor acumulate de participantii care se apropie de momentul constituirii drepturilor de pensie. Astfel, ca peste tot in lume unde functioneaza aceasta formula, gradul de risc investitional va fi ajustat functie de varsta participantilor prin transferul activelor acestora catre fonduri cu portofolii de risc mai scazut pe masura ce varsta pensionarii se apropie.
Cat priveste adecvarea capitalului, autoritatea de supraveghere considera ca cerintele de capital ar trebui ajustate functie de dimensiunile fondului, proportional cu volumul activelor in administrare. "Ne putem gandi la o proportionalitate directa - de exemplu 1% din volumul activelor -, spre deosebire de momentul actual in care toare fondurile, indiferent de dimensiune, trebuie sa aiba un capital de 5 milioane euro" a declarat oficialul KNF, citat de ipe.com. In opinia KNF, aceasta modificare este ceruta de nivelul foarte diferit al raspunderilor asumate de fond in contextul in care, potrivit legislatiei in vigoare, fondurile de pensii care realizeaza randamente inferioare standardului de piata trebuie sa compenseze din resurse proprii subperformanta investitionala.
In sfarsit, KNF considera ca sistemul actual de transferuri ofera posibilitatea unor practici neloiale de manipulare a participantilor in sensul transferului de la un fond la altul. "Ne gandim foarte serios sa limitam rolul intermediarilor in procesul de transfer, astfel incat sa eliminam aceste practici care contravin intereselor participantilor si creaza, in acelasi timp, disfunctionalitati in piata" a precizat reprezentantul KNF.
http://ydetparsarid.com/ hlzgcDEKKaz (Anonim) (28.05.2011 11:16) 7zyN8s ollsfrsjzalc szHrVIHGRChFNzmpXc (Anonim) (27.05.2011 21:01) I bow down hmulby in the presence of such greatness.