"(In Romania) nu s-a inteles ca starea pozitiva a balantei in sistemul asigurarilor sociale, in ani cu crestere a PIB-ului de peste 7%, este inselatoare/temporara; ca nu este deci normal sa legi pensii de salarii in mod mecanic (printr-un coeficient anume - 45%)" afirma Daniel DAIANU, profesor de economie, fost europarlamentar si Ministru de Finante, intr-un material publicat in Ziarul Financiar in urma cu doua zile.
In contrapartida, iata opinia unui jurnalist, Alexandru MOLDOVAN, exprimata pe Bloombiz.ro, in martie 2009: "Teoretic, pensionarii nu au de ce sa-si faca probleme, atata vreme cat din banii celor activi avem resurse si pentru investitii", comenta jurnalistul pornind de la afirmatia fostului Ministru al Muncii, Mariana CAMPEANU, care a afirmat ca excedentul bugetului public de pensii din anii anteriori a fost deturnat catre sectorul investitiilot. "Practic insa, lucrurile stau mult mai nuantat. Guvernul mizeaza in primul rand pe o 'stopare' a cresterii punctului de pensie, ignorand legea exact ca in cazul profesorilor, si pe venituri la bugetul de pensii exact ca in vremurile bune" anticipa MOLDOVAN, intuind corect evolutiile ulterioare.
"Stoparea" punctului de pensie este pe cale de a deveni o realitate, daca luam in calcul afirmatia Secretarului de Stat Mihai SEITAN, de acum cateva zile, potrivit careia "pensiile de stat ar putea sa nu mai creasca deloc in anul 2010, pentru a ajuta deficitul bugetar sa coboare usor si a permite Romaniei sa-si respecte angajamentele fata de FMI si restul institutiilor financiare internationale". Iata cum, dincolo de orice considerente politicianiste, realitatea economica isi spune cuvantul. Daca in Romania "nu s-a inteles" acest lucru, sau el a fost doar ignorat sub presiunea intereselor electorale, ramane de discutat. Din perspectiva viitorilor pensionari, mai mult poate decat greselile de politica economica, va conta "cosmetizarea" artificiala a realitatii care induce un comportament individual gresit. Articolul publicat de Daniel DAIANU se incheia cu urmatoarea concluzie: "Daca nu va exista indrazneala sa se spuna oamenilor adevarul, sa fie operate corectii necesare in executia bugetara (care si ele depind de reforma administratiei publice, a statului), sa se ajusteze modelul de crestere economica, reechilibrarea poate fi dezordonata, cu multe daune colaterale, cu mai multa durere".
Cu siguranta, cel putin in domeniul pensiilor, daca generatiilor tinere de acum nu li se va spune raspicat ca pensiile publice din viitor vor fi, raportat la costul vietii, substantial mai mici decat acum, ele vor fi "beneficiarele" sigure ale acestor daune colaterale, fara a-si luat vreo masura de siguranta.
http://xyfdrzhqopdp.com/ GTmEjMheLXykAYKuDs (Anonim) (29.05.2011 15:52) ds5AjM snvxhazxnlve JoHdeqqz (Anonim) (28.05.2011 19:14) Great cmoomn sense here. Wish IA"d thought of that.