OANCEA: 2010 va aduce doua legi importante in pensiile private
Anul 2010 ar putea reprezenta pentru piata pensiilor private un an de clarificari legislative si chiar un an de "reforma" a tanarului sistem, in sensul modernizarii lui suplimentare. Obiectivele prioritare ale CSSPP pentru zona legislativa se refera la finalizarea Legii Fondului de Garantare a Pensiilor Private si la amendarea legislatiei primare, in sensul adoptarii sistemului multi-fond si introducerii unor proceduri mai eficiente privind administrarea speciala.
"Ne dorim ca anul 2010 sa fie un an in care sa avansam in consolidarea sistemului, completand legislatia, si totodata sa avansam si in constructia institutionala a CSSPP, astfel incat sa putem realiza o supraveghere performanta. In primul rand, speram ca 2010 sa fie anul definitivarii si aplicarii Legii Fondului de Garantare, cu toate normele aferente", a declarat Mircea OANCEA, Presedinte CSSPP pentru portalul pensiileprivate.ro. In opinia autoritatii de reglementare si supraveghere din pensiile private, aceasta lege este foarte importanta, chiar daca in etapa actuala, de acumulare a activelor, etapa care va mai dura circa 15 ani, rolul Fondului nu este unul de prima marime. Totusi, "aceasta entitate trebuie sa existe, sa functioneze dupa principii clare si transparente, astfel incat la finalul etapei de acumulare, cand vom incepe sa platim efectiv pensii, ea sa fie o institutie puternica si perfect capabila sa-si indeplineasca rolul" a subliniat oficialul citat. In plus, este important pentru increderea publicului in sistem ca Fondul de Garantare sa existe si sa functioneze, aducand un plus de siguranta in capacitatea sistemului de a-si indeplini obligatiile.
Al doilea obiectiv important al anului viitor consta in promovarea unui set de amendamente la cele doua legi primare care guverneaza sistemul de pensii private: Legea 204/ 2006 privind pensiile private facultative si Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Prin acestea, CSSPP isi propune sa atinga trei obiective principale: - Introducerea sistemului multifond, cu toate implicatiile tehnice si procedurale aferente; - Corectarea unor aspecte tehnice din actualele texte de lege, care mai contin inca exprimari neclare sau necorelate, sau chiar definitii incorecte ale anumitor notiuni; - Introducerea unor proceduri mai simple si mai rapide in ceea ce priveste administrarea speciala.
"Introducerea sistemului multifond este o prioritate chiar la nivel mondial, nu numai in Romania. Analiza efectelor produse de criza economica asupra sistemelor de pensii private a aratat ca in tarile unde acest sistem exista si functioneaza, activele acumulate in conturile persoanelor care se apropie de varsta pensionarii au fost cel mai bine protejate", explica OANCEA, adaugand ca "sistemul este cu atat mai util cu cat el nu raspunde numai necesitatii de a conserva activele, ci si aceleia de a le fructifica cu randamente superioare, in beneficiul participantilor, o perioada destul de indelungata de timp".
In ceea ce priveste modificarea procedurilor de administrare speciala, Presedintele CSSPP a explicat ca actualele proceduri sunt extrem de greoaie si dureaza foarte mult, presupunand numeroase iteratii. In intentia CSSPP este simplificarea procedurii astfel incat transferul fondului de la administratorul care este in incapacitate de a-si mai desfasura activitatea, catre alt administrator, sa se poata realiza in cateva zile, urmand ca participantilor sa li acorde posibilitatea de a se transfera ulterior, fara costuri, daca sunt nemultumiti de noul administrator. Nu numai procedura de alegere a administratorului trebuie simplificata, ci si cea de transfer efectiv, cel mai probabil dupa modelul utilizat in prezent in cazul fuziunilor. In prezent, transferul activelor acumulate se realizeaza in forma "baneasca", obligand astfel la lichidarea activelor in care sunt plasati banii participantilor la fondul transferat. "Consideram ca nu este normal sa expunem participantii unor pierderi suplimentare, stiut fiind ca in astfel de situatii lichidarea activelor se face de multe ori in pierdere", a subliniat Mircea OANCEA.
Transpunerea acestor obiective din proiect in realitate va depinde insa in mare masura de viteza cu care se va putea desfasura procesul legislativ in anul urmator, precum si de prioritatile de pe agenda Ministerului Muncii, organismul cu drept de initiativa legislativa in acest domeniu. "Stim ca aceasta agenda este foarte incarcata in prezent, in principal din cauza dificultatilor legate de noile legi ale pensiilor publice si salarizarii unice. De aceea, cred ca al treilea obiectiv pe care il avem in vedere - Legea de plata a pensiilor -, nu va fi pe deplin realizabil in 2010. In aceasta privinta, vom folosi anul 2010 pentru a ne informa cat mai temeinic si a ne forma un punct de vedere prorpiu", a adaugat Mircea OANCEA.