Pensii Private


Cauta stiri
HomeDespre Pensii PrivatePiata Pensiilor PrivateCariereEvenimenteXPRIMM PensiiXPRIMM TV
 Tendinte 
 Intrebari frecvente 
 Termeni 
 Ghid de pensii private 




XPRIMM Pensii








Interviuri si opinii

Arhiva

Mircea OANCEA, Presedinte, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private


Cel mai mare motiv de ingrijorare este ca, din pacate, contributiile sunt foarte mici. Asta inseamna ca pentru fiecare participant in parte, randamentele bune obtinute de administratori n-au cum sa produca rezultate spectaculoase, pentru ca se aplica unor sume foarte mici.

PRIMM: Domnule Presedinte, pentru pietele financiare din intreaga lume 2008-2009 au fost, cu siguranta, unii dintre cei mai grei ani din ultimele decenii. Stim ca in vara acestui an ati participat la reuniunea IOPS* de la Paris si ca mai urmeaza o astfel de reuniune foarte curand. Ce spun supraveghetorii din domeniu despre stabilitatea si siguranta sistemelor de pensii in contextul actual?

Mircea OANCEA: Criza mondiala a afectat, fara indoiala, si functionarea fondurilor de pensii din intreaga lume. In mod evident, cel mai mult au avut de pierdut salariatii care urmeaza sa se pensioneze in curand. Pentru acestia, timpul ramas pana la pensionare nu mai este suficient ca sa poata recupera integral pierderile suferite, si nu putini sunt aceia care au ajuns la concluzia ca va fi necesar sa mai lucreze cativa ani pentru a acumula suficienti bani pentru pensie. Pentru tineri, situatia nu este atat de grava. Relansarea pietelor financiare le acorda acestora sansa ca in cativa ani sa recupereze pierderile.

Pornind de la aceste constatari, se pune intrebarea cum ar trebui sa fie configurat sistemul astfel incat sa asigure, prin insasi natura lui, cadrul necesar pentru ca participantul sa acumuleze cat mai consistent in tinerete, cand poate sa-si asume si riscuri mai mari, iar pe masura ce se apropie de varsta pensionarii, activele sale sa fie cat mai bine conservate si protejate. Experientele recente au aratat ca in tarile unde acest sistem exista si functioneaza, activele acumulate in conturile persoanelor care se apropie de varsta pensionarii au fost cel mai bine protejate.

Ca urmare, in mediul supraveghetorilor din pensiile private, la nivel mondial, se considera ca introducerea sistemului multifond este absolut obligatorie, acest sistem raspunzand nevoii de a institui un mecanism de protectie avansata a intereselor participantilor, fara a adauga insa sistemului de pensii costuri aditionale prea mari. Ramane inca in dezbatere forma cea mai buna de organizare: numarul de fonduri si tipul acestora, configurarea optiunii implicite, procedura de transfer automat al participantilor etc.

PRIMM: Se va alinia si Romania la aceasta tendinta? Ce intentioneaza Comisia in acest sens?

M.O.: Eu cred ca siguranta sistemului depinde, in principal, de doi parametri: un cadru legislativ care sa serveasca cat mai bine acest obiectiv si o supraveghere de buna calitate. Noi ne dorim ca anul 2010 sa fie un an in care sa avansam in ambele directii. In primul rand, speram ca 2010 sa fie anul definitivarii si aplicarii Legii Fondului de Garantare. Aceasta lege este foarte importanta, chiar daca in etapa actuala, de acumulare a activelor, cand nu se fac plati pe scara larga, rolul Fondului nu este unul de prima marime. Totusi, aceasta entitate trebuie sa existe, sa functioneze dupa principii clare si transparente, astfel incat atunci cand vom incepe sa platim efectiv pensii, ea sa fie o institutie puternica, capabila sa-si indeplineasca rolul. In plus, existenta sa este importanta pentru increderea publicului in sistem.

Al doilea obiectiv important al anului viitor consta in promovarea unui set de amendamente la cele doua legi primare ale sistemului de pensii private. Prin acestea, dorim sa atingem trei obiective principale: introducerea sistemului multifond, cu toate implicatiile tehnice si procedurale aferente; corectarea unor aspecte tehnice din actualele texte de lege, care mai contin inca exprimari neclare sau necorelate, sau chiar definitii incorecte ale anumitor notiuni; introducerea unor proceduri mai simple si mai rapide in ceea ce priveste administrarea speciala.

PRIMM: Legea de plata a pensiilor face si ea parte din obiectivele anului 2010?

M.O.: Ca sa fiu pe deplin sincer, nu cred ca vom avansa foarte mult cu aceasta lege in 2010. Este o lege cu foarte multe aspecte tehnice, a carei elaborare va necesita consultari repetate intre mai multe organisme. Ma tem ca Ministerul Muncii, care este organismul cu drept de initiativa legislativa in acest domeniu, va mai avea de luptat o vreme cu dificultatile legate de noile legi ale pensiilor publice si salarizarii unice, astfel incat nu va avea capacitatea sa se implice curand in alte de proiecte de anvergura. Cat despre Parlament, as spune doar ca mediul politic pare sa aiba alte prioritati in acest moment.

M-as bucura ca in 2010 sa reusim sa aducem in dezbaterea Parlamentului amendamentele despre care am vorbit. Cat despre legea de plata a pensiilor, vom folosi anul 2010 pentru a ne informa cat mai temeinic si a ne forma un punct de vedere propriu.

De fapt, chiar cred ca trebuie spus ca, din pacate, in Romania nu a existat pana acum o strategie unitara in domeniul politicilor sociale. S-au rezolvat diverse aspecte punctuale, dar n-a existat o abordare unitara, care sa ia in calcul toate implicatiile. Cred ca, in acest sens, raportul elaborat recent de Comisia Prezidentiala pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice ar putea fi un punct de pornire, pentru ca el reflecta problematica sociala de ansamblu. Daca mediul politic si-ar propune sa analizeze informatiile din acest document si sa elaboreze o strategie nationala in domeniul social, cu siguranta una dintre primele concluzii care s-ar desprinde ar fi aceea ca domeniul pensiilor private trebuie sprijinit consistent, ca fiind singura sansa de a asigura generatiilor viitoare un mod de trai decent la pensie. Din pacate, atentia s-a concentrat numai pe cateva teme care puteau alimenta spectacolul mediatic.

PRIMM: In ceea ce priveste evolutia pietei, la ce ne putem astepta?

M.O.: Piata romaneasca de pensii private a facut fata foarte bine perioadei de criza, cel putin din punctul de vedere al rezultatelor investitionale. Companiile de administrare si-au facut datoria fata de participanti. Mai greu este sa-si faca datoria si fata de actionari, in conditiile in care veniturile administratorilor se constituie din aplicarea unor comisioane limitate, la un volum redus de active, astfel incat toata lumea se lupta sa reziste.

Pe de alta parte, dupa ce au investit sute de milioane de euro pe aceasta piata, actionarii nu mai au disponibilitatea de a veni cu bani in plus. Eu sunt constient ca fiecare masura pe care o luam noi aici, la Comisie, poate genera costuri in plus, asa ca CSSPP este dispusa la o etapizare care sa tina cont si de resursele pietei. Ca urmare, discutam diversele masuri, ne gandim la ele, analizam costurile si resursele si abia apoi stabilim un termen de conformitate.

In rest, nu ne asteptam la miscari spectaculoase in piata, iar in ceea ce priveste Comisia, mai avem de rezolvat destule lucruri in interiorul institutiei pentru a ne concentra pe ceea ce ar trebui sa fie principala noastra atributie, adica supravegherea. Mai mult, in masura resurselor de care dispunem, trebuie sa ne implicam si in activitatea internationala pentru ca traversam o perioada in care se traseaza coordonatele viitorului sistem de supraveghere financiara la nivelul Uniunii Europene. De ceea ce se decide acum va depinde modul in care autoritatile nationale conlucreaza cu cele europene, cat si masura in care vom avea un cuvant de spus in chestiunile care ne privesc. Practic, acum ar trebui sa fim prezenti la toate reuniunile de profil, sa fim la curent cu tot ce se discuta, sa pledam pentru interesele noastre specifice, mai ales ca exista o veche obisnuinta, greu de depasit, ca problematica sa fie abordata prioritar prin prisma realitatilor din statele fondatoare ale UE, fara a tine seama de diferentele substantiale dintre sistemele de pensii din aceste tari si cele din regiunea noastra.

PRIMM: Criza n-a trecut inca. Avem motive de ingrijorare cu privire la pensie?

M.O.: Avem motive de ingrijorare, dar nu din cauza crizei. Cel mai mare motiv de ingrijorare este ca, din pacate, contributiile sunt foarte mici si, ca atare, avem un volum de active mic. Asta inseamna ca pentru fiecare participant in parte, randamentele bune obtinute de administratori n-au cum sa produca rezultate spectaculoase, pentru ca se aplica unor sume foarte mici.

Al doilea motiv major de ingrijorare este acela ca, din cauza resurselor limitate, nu reusim sa facem destul, nici noi, Comisia, nici piata, pentru a informa si educa populatia. Cred ca, in principal, statul are o mare responsabilitate in aceasta privinta. Sa nu uitam ca raspunderea asigurarii veniturilor la pensie se muta tot mai mult de pe umerii statului, pe cei ai cetateanului. In aceste conditii, o generatie care nu constientizeaza nevoia de a economisi si nu cunoaste mijloacele de a o face, este o generatie condamnata la saracie pentru anii de pensie.


Editor: Daniela GHETU | Publicat pe 21.10.2009


CASCO IEFTIN

SAFETY CREDIT



























Copyright 2012 (c) pensiileprivate.ro
powered by Media XPRIMM
Pensii Private