MFP confirma ferm: din 2010 exceptarea de la impozitare a dividendelor distribuite fondurilor de pensii private va fi mentionata explicit in Codul Fiscal
Surse din piata au afirmat astazi ca Directia Legislatie Impozite Directe a MFP si-a exprimat acordul ferm cu privire la clarificarea textului normelor metodologice de aplicare a art. 36 alin. (5) din Codul Fiscal, astfel incat neimpozitarea dividendelor platite fondurilor de pensii private sa fie mentionata in mod explicit.
Raspunsul vine ca urmare a demersurilor repetate realizate de APAPR pentru lamurirea acestui aspect iar efectele sale concrete vor fi din ce in ce mai vizibile pe masura ce expunerea fondurilor pe bursa va creste, generand dividende de valori mai importante. Lamurirea acestei situatii face sa existe certitudinea ca toti banii din aceste dividende vor ajunge in conturile participantilor.
Operatorii din piata, dar si presa, au semnalat de mai multa vreme faptul ca ambiguitatea textelor legale lasa loc unor situatii in care prudenta in relatiile cu autoritatile fiscale a indemnat emitentii de la Bursa de Valori sa nu tina cont de exceptarea de la impozitare prevazuta de cele doua legi fundamentale ale sistemului de pensii private, retinand la sursa sumele aferente impozitelor dupa regulile aplicate celorlalte categorii de beneficiari.
Reamintim ca in Legea 411/2004 se precizeaza la art. 26 ca"Investitiile activelor fondurilor de pensii administrate privat si rezultatele investirii sunt scutite de impozit.", in timp ce Legea 204/2006 prevede clar, la art. 88,ca"Investitiile activelor fondurilor de pensii facultative sunt scutite de impozit pana la momentul platii dreptului cuvenit participantilor si beneficiarilor."
Reamintim, de asemenea, ca in luna august MFP a adus, de asemenea, precizari oficiale in acest, ca raspuns la sesizarea unui adintre operatori. Ramane ca Ministerul de Finante sa manifeste aceeasi deschidere si fata de chestiunea deductibilitatii totale a contributiilor angajatorilor pentru pensiile private facultative, in care tot ambiguitatea textelor legislative afecteaza serios sansele de penetrare mai rapida a economiilor individuale pentru pensie.