Companiile de asigurari de viata vand de ani buni produse de asigurare cu o substantiala componenta de economisire. In absenta unui sistem de pensii private, aceste produse au fost cel mai adesea cumparate ca o forma de constituire a unui venit suplimentar pentru perioada pensiei. Firesc, asiguratorii nu au ratat oportunitatea de a sublinia acest rol al produselor lor, denumindu-le cat mai sugestiv pentru a evidentia rolul lor, in fapt, acela de pensie. Astfel, in momentul constituirii sistemului de pensii private, pe piata romaneasca exista deja o "oferta paralela", nu de putine ori receptata de public ca un cvasi-Pilon III. Asadar, pensii private sau asigurari de viata tip pensii private? Confuzia terminologica dintre cele doua produse a nascut o noua controversa.
O prima dilema ar fi au privire la autoritatea competenta sa decida, precum si la legea sub incidenta careia cade problema utilizarii denumirii de pensii private de catre asiguratorii de viata, pentru produsele tip renta viagera? Daca discutam despre legea pensiilor facultative, atunci prevederile acesteia se aplica doar activitatii administratorilor de pensii, nu si celei desfasurate de companiile de asigurare. Ar putea, eventual, ramane in discutie cazul companiilor de asigurari de viata care ofera astfel de produse si sunt autorizate, totodata, sa administreze fonduri de pensii private facultative. Daca discutam de legea asigurarilor, atunci autoritatea de supraveghere a sistemului de pensii private nu are nici o competenta in acest sector deci, implicit, nici competenta de a propune modificarea legislatiei care vizeaza activitatea companiilor de profil.
Dincolo de aceste consideratii, afirmatia conform careia folosirea cuvantului pensii in titulatura produselor de asigurari de viata este abuziva, lasa loc unor contraargumente demne de a fi luate in seama. Iata cateva motive.
In primul rand, pentru ca si asigurarile de viata si pensiile facultative se raporteaza conceptual la aceeasi tipologie investitionala: sunt sisteme colective de economisire pe termen lung. Ambele produse vizeaza acelasi obiectiv - sa ofere participantilor, la varsta pensionarii, un venit suplimentar celui furnizat de stat. Nu in ultimul rand, mecanismele dupa care functioneaza cele doua sisteme - unit-linked la asigurari, respectiv defined contribution la pensii - sunt, in esenta, aceleasi: conturi individuale, plasamente in fonduri de investitii, garantii minimale oferite de administrator/asigurator.
Si atunci de ce pensiile facultative ar avea dreptul sa se numeasca asa si produsele de asigurare tip renta viagera, nu? Greu de dat un raspuns transant. Strict terminologic, pensia presupune transformarea unei sume in anuitati. Ofera administratorii de pensii private un asemenea serviciu in acest moment? Intrebarea este evident retorica, atat timp cat legea anuitatilor va fi elaborata abia peste cativa ani. Este greu de prevazut in acest moment cati administratori vor decide sa ofere clientilor rente viagere. Pana la aparitia acestei legi, asa-numitii administratori de fonduri de pensii de astazi sunt doar organisme de plasament colectiv. Prin contrast, firmele de asigurari ofera clientilor, la maturitatea politelor, posibilitatea transformarii sumei acumulate in rente viagere. Din acest motiv, denumirea acestor produse drept produse de pensii este perfect indreptatita.
In al doilea rand, confuzia de termeni isi are originea in perioada in care legea pensiilor facultative se afla doar in stadiul de proiect discutat de Ministerul Muncii cu actorii din piata asigurarilor. Asiguratorii au propus atunci includerea produselor de asigurare tip renta viagera in categoria pensiilor facultative si crearea unui Pilon III mai larg, care sa includa mai multe tipuri de investitii personale. Daca formula ar fi fost acceptata de initiatorii legii, asa cum s-a procedat in alte tari, astazi problema folosirii abuzive a cuvantului pensii n-ar fi existat. Ar fi existat insa un sistem mult mai modern si mai cuprinzator de pensii private bazat pe trei piloni.
In raport cu aceste considerente, a interzice folosirea denumirii de pensii la produsele de asigurari este un demers care vizeaza mai mult o chestiune de forma decat de fond. In prezent, aceste produse reprezinta peste 30% din totalul subscrierilor de prime la asigurarile de viata. Numarul de polite este si el semnificativ. Peste 200.000 de romani detin in prezent o asigurare de pensie privata. Cand un oficial al unei institutii de supraveghere financiara transmite clientilor companiilor de asigurari un mesaj de tipul ati cumparat produse care se numesc pensii, dar sunt cu totul altceva, mesajul ar putea crea mai multa confuzie decat denumirea insasi a produselor. Mai mult decat atat, o astfel de abordare nu convine nici viitorilor administratori de pensii, multi dintre acestia companii de asigurare. Pentru un asigurator, ambele businessuri sunt la fel de importante pentru ca sunt rodul unor investitii de capital consistente dupa care se asteapta sa obtina profit.
Vor migra clientii asiguratorilor catre cei ai administratorilor de pensii? O parte dintre ei da, cei mai multi insa nu. Pentru detinatorii de asigurari tip renta viagera cu un stagiu de contributie mai mare de 10 ani, pensiile facultative nu pot reprezenta o alternativa investitionala, polita fiind mai aproape de maturitate decat de startul perioadei de contribuire. Cei cu un stadiu de contributie mai mic de 5 ani pot pierde, din cauza penalitatilor mari, o importanta parte din fondurile acumulate pana atunci daca isi reziliaza polita de asigurare in favoarea constituirii unei pensii private facultative. Mai mult decat atat, nevoile de protectie sunt diferite pentru fiecare individ in parte. Persoanele care vor dori sa obtina o pensie mai mare, fara a asocia si o componenta de protectie personala pe parcursul perioadei de contributie, vor opta pentru pilonul facultativ de pensii. Daca insa siguranta personala si a familiei reprezinta prima prioritate pentru un contribuabil, varianta unei polite de asigurare cu componenta de renta viagera este cea corecta.
Nivelul de venituri al clientilor va face de asemenea diferenta intre succesul unui produs sau altul. Odata cu introducerea pensiilor private este de asteptat o accentuare a polarizarii preferintelor clientilor. Pentru produsele unit-linked va opta in continuare segmentul de clienti cu venituri ridicate. Odata cu introducerea pensiilor facultative, si persoanele cu posibilitati financiare mai reduse vor beneficia de oportunitatea de a-si asigura un venit decent la varsta retragerii din activitate. Cele doua produse sunt, asadar, complementare si nu substitutive. Fiecare dintre ele acopera intr-o masura mai mare sau mai mica golul lasat de celalalt in preferintele clientilor. Contributia la pensiile facultative, de exemplu, este limitata la un procent din venitul brut (15%), in timp ce pentru o polita de asigurare tip renta viagera nu exista o astfel de restrictie. Pe de alta parte insa, pensiile private beneficiaza de o deductibilitate de 200 euro/an, facilitate care nu se aplica, cel putin deocamdata, asigurarilor de viata. Diferente sunt si in ceea ce priveste comisioanele si taxele de rascumparare, mult mai mari la asigurarile de viata decat la pensii. In plus, in timp ce migrarea de la in fond de pensii la altul, cu performante mai bune, este permisa, cu foarte putine restrictii, in asigurarile de viata acest lucru nu este posibil. Cu toate acestea, produsele unit-linked sunt, din anumite puncte de vedere, mai flexibile si mai adaptate nevoilor clientului. Ele permit acestuia sa participe alaturi de companie la politica de plasamente a activelor in diverse fonduri de investitii si ofera in plus componenta de protectie, alaturi de cea de investitie.
Cateva cuvinte despre modul in care este privita coexistenta celor doua produse de economisire pe termen lung pe alte piete. In toate statisticile OECD, activele fondurilor de pensii facultative sunt socotite laolalta cu cele ale asigurarilor de viata cu componenta de anuitati. In dictionarul termenilor specifici domeniului pensiilor private, aceeasi organizatie internationala defineste termenul de anuitate ca fiind o forma de contract financiar vandut in principal de companiile de asigurari de viata, care garanteaza o plata fixa sau variabila a unui venit lunar, trimestrial, semestrial sau anual, pe perioada vietii unei persoane sau pentru o anumita perioada predefinita si mentioneaza ca sinonim al acestei notiuni sintagma anuitati pentru pensionare.
Cat priveste aplicarea practica in tarile din Centrul si Estul Europei, cateva exemple sunt, credem, edificatoare. In Polonia, un angajator are la indemana alternativa de a infiinta un fond de pensii ocupationale pentru propriii angajati sau pe cea de a oferi acestora asigurari de viata de grup, plasamente in fonduri de investitii sau contributii la alte fonduri de pensii de Pilon III. In Slovenia, calculul numarului schemelor de pensii de pe piata se face luand in considerare toate companiile care furnizeaza acest tip de servicii, fie ca este vorba despre firme de asigurari sau societati de pensii. Nu in ultimul rand, in Estonia, exista doua tipuri de pensii Pilon III: politele de asigurare de viata oferite de companiile de asigurari (de tip traditional sau unit-linked), respectiv fondurile de investitii de tip pensii private. Iata ca, in fapt, exista suficient de numeroase cazuri in care similitudinea celor doua produse nu numai ca nu este pusa in discutie ci, dimpotriva, este folosita pentru a oferi mai multe optiuni publicului interesat.
Editor: Constantin NASTASE
| Publicat pe 10.04.2007
