Pensii Private


Cauta stiri
HomeDespre Pensii PrivatePiata Pensiilor PrivateCariereEvenimenteXPRIMM PensiiXPRIMM TV
 Stiri 
 Administratori 
 Fonduri de pensii private 
 Auditori 
 Depozitari 
 APAPR 
 CSSPP 
 Legislatie 
 Opinii 




XPRIMM Pensii








Stiri

Inapoi

Incertitudinea pensiilor de stat aduce in atentia guvernantilor beneficiile sistemului privat


"Va fi absolut necesar un sistem de deductibilitati foarte solid pentru Pilonul III de pensii si pentru sanatate, astfel incat toti sa fie incurajati sa se gandeasca la pensii si asigurari private, pentru ca sistemele statale de sustinere si protectie sociala vor fi tot mai greu de facut functionale. Cel putin noua generatie trebuie orientata spre sistemul privat, sa apeleze la asigurare medicala in loc sa astepte medicamente compensate", afirma Sebastian VLADESCU, in interviul acordat ZF. Declaratia Ministrului de Finante a survenit intr-un moment in care pensiile de stat se confrunta cu un val de incertitudini fara precedent si care in urma cu nu prea mult timp ar fi parut de neconceput. Ea lasa putin loc de comentarii, dar indica posibilitatea aparitiei unei nesperate schimbari de paradigma la nivel de stat, care sa vizeze prioritizarea pe pensiile private.

Astfel, dupa ce sistemul de pensii private a stat timp de mai bine de un an si jumatate cu sabia taierii (contributiilor) deasupra capului, criza a determinat si pensiile de stat sa intre in zodia incertitudinii, in mod aparent paradoxal pentru "spectatorul mediu". Sa se taie sau sa se impoziteze - si cu cat? Iata dezbaterea care va tine cald peste vara si in toamna subiectul pensiilor de stat, pana dupa votarea bugetului national. Dupa declararea de catre Curtea Constitutionala ca fiind neconstitutionala reducerea pensiilor cu 15% si pana la aplicarea deplina a noii legi unitare a pensiilor, aflate inca in Parlament, clasa politica a ramas in pana de solutii pentru a ajusta sistemul public de pensii, care functioneaza in prezent cu un deficit de 30%.

Pana zilele trecute, cea mai recenta propunere viza impozitarea tuturor pensiilor cu cota unica de 16%, incepand cu 1 ianuarie 2011, ceea ce ar fi putut compensa imposibilitatea reducerii cu 15% a punctului de pensie. In prezent, doar pensiile de peste 1.000 lei (care reprezinta circa 20% din total, adica mai putin de un milion din 4,8 milioane de pensii din sistemul public) sunt impozitate cu 16%, dar acest procent este aplicat doar cuantumului ce depaseste 1.000 lei. De exemplu, pentru o pensie de 1.100 lei este platit un impozit de 100 x 16% = 16 lei. Astfel, bugetul colecteaza mai nimic, iar pensionarii pot spune ca "pensiile sunt deja impozitate!" - paradox specific societatii in care traim.

Zilele trecute insa, odata cu anuntul sec facut de VLADESCU

privind posibila reintroducere a impozitului progresiv pe venit, pensiile de stat au fost lovite de o noua incertitudine: in locul impozitarii de 16% ar putea fi acum posibila o impozitare a pensiilor mari cu o cota marginala de 30%, 35% sau chiar mai mult. Declaratia a starnit vii controverse in media, insa dezbaterea zgomotoasa de pe TV a scapat din vedere un detaliu important mentionat de Ministru: "VLADESCU sustine ca introducerea impozitului pe venitul global in trepte progresive ar permite statului sa incurajeze sistemele private de pensii si de asigurari de sanatate prin acordarea de deductibilitati substantiale, astfel fiind usurata povara care tinde sa sufoce bugetul de stat", noteaza ZF. Asadar, abandonul cotei unice ar putea veni "la pachet" si cu o veste buna: deduceri substantiale pentru pensiile private facultative, care ar putea stimula puternic economisirea in acest sistem.

De asemenea, discutiile privind impozitarea tuturor pensiilor de stat au facut lumina si in alta zona plina de "mituri". "Pensia minima garantata" a fost reconsiderata, de curand, prin lege, ca "indemnizatie sociala pentru pensionari". Schimbarea nu e doar semantica, ci si de substanta. In primul rand, nu mai este "minima", deci poate oricand scadea sub actualul nivel de 350 lei - unde a fost cocotata electoral - in functie de banii disponibili la buget. In al doilea rand, nu e "pensie" - pensie inseamna contributie, iar acesta este un ajutor social, nu o pensie, pentru ca nu are in spate contributii. In al treilea rand, nu mai este "garantata". Un stat aflat pe marginea prapastiei falimentului national, cu un sistem public de pensii aflat deja in faliment tehnic, nu isi poate permite sa ofere "garantii" in domeniul pensiilor, nici macar minimale. Poate cu o singura exceptie: faptul ca, pentru tinerii de azi, pensia publica de peste 30-40 de ani are o singura certitudine, anume saracia.

Intre timp, pe acest fundal agitat, sistemul privat de pensii s-a calit prin foc in ultimii 2 ani. Scapat, in mare, cu bine de nenumarate intentii distructive ale politicienilor, sistemul a marcat cateva victorii importante, dand speranta pentru viitor. In urma eforturilor industriei de profil, anul acesta sistemul privat de pensii a evitat cvasi-nationalizarea propusa, ironic, de acelasi Ministru al finantelor. Desi problemele politice sunt departe de final, rezistenta industriei locale si sprijinul puternic al institutiilor financiare internationale (FMI, BM, UE) arata o perspectiva pozitiva pentru viitorul sistemului de pensii private. Totodata, impovarat de lantul de dificultati din sistemul pensiilor de stat, greu de solutionat astfel incat sa impace cerintele sustenabilitatii economice si sa raspunda totodata comandamentelor sociale, Guvernul pare sa sesizeze, in sfarsit, oportunitatea de a se retrage - macar pe termen lung - din acest joc dificil, lasand initiativei private rolul de a compensa multumitor lipsa de resurse publice.

Asadar, acesta este peisajul conturat la mijlocul acestui an in zona pensiilor din Romania, dupa cele mai agitate luni din ultimul deceniu. Intrucat incertitudinea a ajuns sa guverneze, informatia solida si coerenta este cu atat mai importanta, iar portalul www.pensiileprivate.ro va va tine si de acum incolo, ca si pana acum, la curent cu toate stirile, noutatile si analizele relevante din domeniul pensiilor.


Editor: Daniela GHETU | Publicat pe 14.07.2010

Cele mai recente stiri:
» GENERALI Pensii: Gradul de colectare este de 72% pe Pilonul II
» Bilantul pensiilor private la cinci ani de la lansare
» Preocuparile UE in domeniul pensiilor devin tot mai importante
» Pilonul II: Castiguri de peste 1 mld. lei in 4 ani. Pilonul III: active nete de jumatate de miliard de lei in 5 ani
» Fondurile de pensii private - rezultate investitionale foarte bune, in pofida contextului economic dificil
» VIDEO: Cresterea ratei de colectare pentru pilonul II, printre prioritatile momentului pentru sistemul de pensii private
» Crinu ANDANUT: Au fost 5 ani reusiti pentru sistemul de pensii private
» Participantii la Pilonul III mai "bogati", in medie, cu 100 euro decat cei din Pilonul II, dar sunt de 20 de ori mai putin numerosi
» CSSPP: noi demersuri pentru o mai mare transparenta a sistemului de pensii private
» Initiativa legislativa de desfiintare a Pilonului II de pensii private va ajunge in plenul Senatului cu raport de repingere


Comenteaza acest articol
0 comentarii

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:



Arhiva

CASCO IEFTIN

SAFETY CREDIT



























Copyright 2012 (c) pensiileprivate.ro
powered by Media XPRIMM
Pensii Private