Fondurile de pensii private au facut investitii in afara Romaniei: 17% cele obligatorii si 10% cele facultative
Fondurile de pensii private au
inceput sa investeasca o parte semnificativa a banilor clientilor lor
in active straine, arata date furnizate de CSSPP pentru portalul www.pensiileprivate.ro.
Astfel, fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) aveau la
finele lunii septembrie 17% din plasamente in afara Romaniei (adica
aproximativ 22,6 mil. EUR din totalul de 133 mil. EUR), in timp ce
fondurile de pensii private facultative (pilonul III) aveau investitii
de 10% in afara tarii (circa 1,6 mil. EUR din totalul de 16 mil. EUR).
Investitiile peste granita au vizat in principal obligatiuni
corporative tranzactionate si unele actiuni listate la bursele din
strainatate, arata aceleasi date.
In cazul fondurilor de pensii private facultative, investitiile in strainatate au vizat doar obligatiuni corporative tranzactionate, cinci fonduri investind in astfel de instrumente: cele doua fonduri administrate de ALLIANZ-TIRIAC Pensii Private, cele doua fonduri ale ING Asigurari de Viata si fondul administrat de AVIVA Asigurari de Viata. Desi marea majoritate a acestor obligatiuni private straine sunt emise in lei, ele sunt considerate straine (investitii peste granita) pentru ca sunt totusi emise de entitati din afara Romaniei - desi acest plasament nu supune fondurile de pensii unor riscuri valutare.
In cazul fondurilor de pensii private obligatorii, investitiile facute in strainatate au vizat in principal obligatiuni corporative tranzactionate, dar nu au ocolit nici actiunile sau chiar unele titluri de stat si obligatiuni municipale.
Cititi mai multe detalii despre investitiile fondurilor de pensii private: