Fondurile de pensii facultative, masurate la performanta din iunie, fiecare cu gradul sau de risc
Performanta investitionala relativa a fondurilor de pensii private
facultative (Pilonul III) va incepe sa fie monitorizata oficial de
catre CSSPP din luna iunie a acestui an, potrivit normei
adoptate de CSSPP saptamana trecuta. Norma prevede ca toate fondurile
de pensii private facultative trebuie sa furnizeze cel putin o rata
minima de rentabilitate, in caz contrar iesind de pe piata, dupa 4
trimestre consecutive de performanta (potrivit legii actuale).
Fondurile vor fi comparate intre ele pe clase diferite de profil de
risc, pentru a asigura comparabilitatea corecta a fondurilor.
Mecanismul de "market relative guarantee" - randament minim garantat, relativ la piata inseamna, simplu spus, ca fondurilor nu le este permis sa performeze mai slab decat o anumita marja fata de media intregii industrii, protejand astfel participantii fondurilor de posibilitatea ca un fond sau altul sa obtina performante slabe o perioada mai indelungata. Este vorba practic de un mecanism de protectie a participantilor, o garantie suplimentara inclusa in sistemul de pensii private. Trebuie subliniat, in acelasi timp, ca este un mecanism care penalizeaza, firesc, slaba performanta in administrare si nu conditiile de ansamblu ale pietei generate de contextul economic general.
Cu alte cuvinte, o garantie absoluta ar putea penaliza administratorii chiar si in conditiile in care nicio entitate financiara nu obtine rezultate bune din investitii, performantele scazute fiind generate de conditiile de piata si nu de managementul defectuos al investitiilor - vezi momentul actual, de criza a pietelor financiare. Garantia relativa la piata ocoleste aceasta situatie inacceptabila pentru orice operator, raportand performanta individuala a fondurilor la cea de ansamblu, a pietei.
Fondurile care nu performeaza corespunzator timp de 4 trimestre consecutiv raman fara licenta, participantii urmand sa fie preluati de celelalte fonduri, care au rezultate investitionale bune. In Europa Centrala si de Est, statele aplica si ele regula "market relative guarantee" in pilonul II, doar ca fondurile care aluneca sub marja permisa de lege nu isi pierd licenta de functionare, in schimb administratorii acelor fonduri trebuie sa vina "cu bani de acasa" pentru a completa sumele necesare pana la performanta medie a pietei.