Comisioanele pot incuraja performanta investitionala doar daca politicile prudentiale n-o limiteaza sever
Principalul criteriu in construirea unui sistem de pensii private trebuie sa fie eficienta lui pentru participanti. Pe de alta parte, este evident ca fara administratori profesionisti sistemul n-ar exista, iar fara perspectiva unui profit nicio entitate financiara nu s-ar angrena in aceasta afacere. Ca atare, reglementand in interesul participantului, nu trebuie ignorata nici motivarea administratorilor. Cu alte cuvinte, cadrul legislativ trebuie sa reprezinte compromisul functional intre eficienta sistemului si o repartizare echitabila a beneficiilor intre participanti si specialistii care le administreaza interesele.
Pornind de la aceasta idee, ne permitem cateva consideratii pe marginea temei abordate in articolul "Comisioanele actuale nu incurajeaza fondurile de pensii sa performeze" publicat recent de portalul http://www.conso.ro/ si preluat in buletinul XPRIMM Pensii.
O discutie despre corelarea directa a profitului administratorilor cu cel obtinut de participantii la fondurile de pensii nu poate avea loc fara a lua in calcul si sansele reale pe care le au administratorii de a genera randamente investitionale bune. Pe scurt, nu poti conditiona profitabilitabilitatea administratorilor de randamentul fondurilor daca nu te asiguri ca intregul cadru de functionare permite, sau macar nu impiedica, optimizarea randamentelor. Sau, mai simplu, oportunitatea adoptarii unei astfel de corelari depinde de un cumul de parametri concreti specifici fiecarei piete, fiind o experienta greu transferabila doar la nivel de "principiu". Altminteri, intr-o piata guvernata de limitari investitionale rigide si un sistem de garantii restrictiv, pare cel putin nerealist sa-ti imaginezi ca poti stimula performanta investitionala numai folosind-o ca pe un criteriu de remunerare a administratorului. Sa detaliem, pornind de la sursa citata in articolul amintit, lucrarea proferului Filip CHYBALSKI, "Barriers to Increased Effectiveness of Investment by Pension Funds in Poland" ...
Sistemul de remunerare a companiilor de pensii, adica structura si nivelul comisioanelor din care se constituie veniturile acestora, ar putea avea capacitatea de a cointeresa administratorii pentru obtinerea unor randamente cat mai inalte daca veniturile realizate intr-o formula de "success fee" relativa la randamentele investitionale ar avea o pondere mai ridicata. La polul opus, subperformanta ar fi astfel "penalizata" mult mai substantial decat in prezent, asigurand o solidaritate mai echitabila a administratorilor cu participantii la "bine", dar si la "rau".
Rationamentul profesorului CHYBALSKI porneste de la datele specifice Poloniei, unde comisioanele percepute asupra contributiilor genereaza peste 60% din veniturile administratorilor, iar comisioanele de administrare cca. circa 25%. In conditiile in care singura componenta a veniturilor conditionata de performanta in administrare este un comision de max. 0,005% din active, accesibil numai fondurilor cu randamentul maxim, autorul concluzioneaza ca veniturile administratorilor depind in principal de dimensiunea fondului (numar de participanti si, implicit, volum al activelor) si aproape deloc de performanta in investitii. Ca urmare, companiile de administrare sunt motivate in principal sa-si mareasca la maximum portofoliul de clienti si mai putin sa lupte pentru un loc pe podiumul celor mai buni investitori.
Pe de alta parte, arata autorul,"cursa" pentru obtinerea de randamente inalte ramane o pura teorie cata vreme limitarile cantitative impuse portofoliului de investitii impiedica o diversificare mai larga a plasamentelor, iar existenta unui randament minim impus (relativ la performanta medie a pietei) determina fondurile ca, in incercarea de a evita cu orice pret riscul de a subperforma, sa construiasca portofolii de investitii aproape identice.
In rezumat, o structura de comisioane mai strans legata de performanta investitionala ar putea fi un bun instrument de incurajare a competitiei pentru randament si ar merita luata in discutie, daca si numai daca aceasta competitie n-ar fi puternic descurajata printr-o politica prudentiala prea restrictiva. Ca urmare, cu exceptia Croatiei, practica sistemelor similare din regiune ne arata ca o astfel de masura este specifica mai degraba fondurilor speculative, entitati cu un regim de functionare mult mai "liberal".
In sfarsit, insusi profesorul CHYBALSKI atrage atentia ca argumentatia sa nu se poate aplica decat unei piete relativ mature, in care fondurile au depasit momentul initial, de consolidare a portofoliilor de clienti, iar activele au atins un volum suficient de mare incat sa se poata discuta in termenii randamentelor investitionale.
In acelasi timp, comparatiile intre piete nu se pot limita la comisioane si randamente, fara a tine cont si de regulile prudentiale care afecteaza in mod direct nivelul randamentelor. Astfel, concluziile lucrarii nu pot fi extrapolate automat la oricare dintre pietele din regiune, indiferent de structura si personalitatea lor, diferentele de scara, structura si maturitate avand un cuvant greu de spus.
P.S. Profesorul CHYBALSKI face referire la situatia anului 2008 cand, desi activele participantilor au pierdut 14%, profitul administratorilor de pensii private din Polonia a crecut cu 6%, invocand relativa "inechitate" a acestor evolutii contrare. In treacat fie spus, inechitabil ar fi si sa "imputam" criza mondiala administratorilor de pensii, dar dincolo de aceasta ... este greu de spus daca nu cumva profesionalismului platit cu o crestere a profitului de 6% nu i se datoreaza in mare parte contractia cu numai 14% a activelor, in timp ce in alte piete deprecierile au atins niveluri considerabil mai mari, chiar de peste 30%.
