CSSPP a publicat "Ghidul participantului la sistemul de pensii private"
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a publicat astazi, pe site-ul propriu, "Ghidul participantului la sistemul de pensii private". Pornind de la principiul potrivit caruia "Informarea corecta este cea mai eficienta dintre metodele de protectie a participantilor", si asumandu-si cu reponsabilitate rolul sau, de a proteja interesele participantilor si beneficiarilor, CSSPP reuseste sa se afirme si ca una dintre cele mai importante surse de informatii de specialitate, reusind sa ofere celor interesati sa-si imbogateasca cunostintele despre domeniul pensiilor private sau sa gaseasca un raspuns avizat la intrebarile lor, sursele de documentare necesare.
Ghidul este conceput pentru a fi un indrumar si un instrument practic pentru participanti, oferindu-le acestora posibilitatea de a se familiariza cu principiile si mecanismele de baza ale sistemului de pensii private din Romania.
Ghidul arunca o privire generala asupra sistemului de pensii private, prezentandu-i beneficiile, entitatile si elementele de siguranta, precum si datele de contact ale institutiilor din sistemul pensiilor private. Prin publicarea, in cadrul Ghidului, a unui dictionar al pensiilor private, cuprinzand termeni specifici sistemului de pensii private si termeni si notiuni investitionale, CSSPP isi propune sa aduca mai aproape de participanti notiunile de baza ale lumii financiare moderne si implicit ale sistemului de pensii private. Autorii atrag atentia, in mod explicit, ca informatiile cuprinse in acest Ghid nu reprezinta un regulament emis de CSSPP si nu vizeaza conferirea unor drepturi sau impunerea vreunei obligatii.
CSSPP isi propune sa ramana una din cele mai importante surse de materiale de educatie financiara, de analize, studii si publicatii privind pensiile private, iar lansarea acestui ghid reprezinta inca un pas pentru realizarea acestui obiectiv, se afirma in comunicatul de presa emis astazi de institutie.