BULGARIA: transferurile intre fondurile de pensii, in usoara crestere la finalul lui 2008
Potrivit autoritatii bulgare de supraveghere a pietelor financiare, un numar marit de cetateni bulgari au solicitat transferul de la un fond de pensii private la altul in cursul trimestrului IV 2008. Astfel, totalul celor care s-au prevalat de dreptul legal de a-si schimba administratorul de fond de pensii private s-a ridicat in ultimele trei luni ale lui 2008 la 23.190 persoane, volumul activelor transferate in aceasta perioada cifrandu-se la cca. 14,86 milioane leva, adica circa 7,58 milioane euro.
La nivelul intregului an 2008, totalul transferurilor efectuate a fost de 84.748 participanti, ceea ce a antrenat si un transfer al activelor in valoare de aprox. 58 milioane leva (29,5 milioane euro). Prin comparatie cu anul 2007, volumul transferurilor a crescut cu aproape 10%, ca numar de participanti, in timp ce volumul activelor transferate a inregistrat o crestere mult mai mica, de numai 1,16 procente. Raportat la intreaga dimensiune a pietei, numarul transferurilor reprezinta circa 2,5% din participantii la fondurile de pensii bulgare (Pilon II si Pilon III).
Reamintim ca, potrivit legislatiei bulgare, participantii la fondurile de pensii au dreptul de a se transfera de la un fond de pensii la altul, la minimum doi ani de la data aderarii initiale sau a alocarii din oficiu. Trnasferul activelor personale intre fonduri poate fi realizat, insa, numai o data pe an. Pentru efectuarea transferului, participantii trebuie sa adreseze fondului de pensii la care doresc sa se transfere o cerere autentificata notarial.