August, luna record pentru contributiile la Pilonul II
Luna august a adus fondurilor de pensii private obligatorii (Pilon II) contributii record pentru anul 2011, atat in volum absolut, cat si ca grad de colectare. Astfel, in conturile participantilor la Pilonul II au fost virate contributii in valoare totala de peste 183 milioane lei, suma ce depaseste cu aproape 14 milioane volumul viramentului din iulie, cea mai buna din primele sapte luni ale anului 2011. Fata de lunile precedente, gradul de colectare s-a imbunatatit de asemenea, apropiindu-se de 65%, dupa ce in lunile precedente a oscilat in jurul valorii de 62%.
Circa 20% din cresterea volumului de contributii virate fondurilor de pensii se datoreaza cresterii numarului de conturi alimentate in luna, in timp ce diferenta provine din cresterea valorii contributiei medii efective la aproape 53 lei. Tinand cont ca sumele virate in august corespund lunii de referinta iunie, este posibil ca imbunatatirea acestor indicatori sa aiba legatura, pe de o parte, cu angajarile sezoniere de peste vara, pe de alta parte, cu plata unor bonusuri de vacanta. In plus, potrivit datelor publicate de CNPP, in luna august s-au platit contributii restante in volum aproape dublu fata de lunile precedente, pentru un numar de peste 217 mii participanti.
Fondurile ING si ALICO au consemnat cele mai bune rate de colectare (68,26%, respectiv 66,21%), superioare mediei de piata, in timp ce AZT Viitorul Tau a inregistrat o rata de colectare de 64,68%, identica cu media pietei.
In ceea ce priveste numarul total al participantilor la Pilonul II de pensii private obligatorii, acesta a crescut in luna august cu 36.385 persoane, din care numai 4.316 si-au exprimat optiunea pentru un anumit fond de pensii, restul fiind repartizate aleator. Fondurile BCR si ARIPI au inregistrat cel mai mare numar de aderari voluntare (1.293, respectiv 1.012 participanti). In luna august, 132 de participanti s-au transferat de la un fond de pensii la altul, 64 dintre acestia optand pentru fondul BCR.