APAPR: Contributia la Pilonul II ramane la 2,5% in 2010 si creste la 3% in 2011
Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) a primit oficial confirmarea de la autoritatile romane ca nivelul contributiei virate catre Pilonul II de pensii private obligatorii nu va fi afectat anul acesta, ramanand la 2,5%, iar anul viitor va creste la 3%, a declarat recent Cornelia COMAN, vicepresedintele Asociatiei, relateaza Wall-Street. "Autoritatile romane au confirmat oficial ca nivelul contributiei ramane de 2,5%, iar din 2011 nivelul acestuia va urca la 3%. Aceasta a fost concluzia in urma discutiilor autoritatilor romane cu oficialitatile financiare internationale in contextul stabilirii politicilor fiscale pentru urmatorii ani", a declarat ea.
Aceasta informatie vine in contextul in care, in ultima luna si jumatate, pe agenda guvernamentala au stat diverse propuneri de taiere a contributiilor pentru Pilonul II de pensii private, ele fiind insa respinse in urma consultarilor cu institutiile financiare internationale (FMI, Banca Mondiala, Comisia Europeana). Desi administratorii Pilonului II au fost discreti in a furniza informatii pe aceasta tema, confirmarea de acum reprezinta rezultatul actiunilor APAPR de convingere a autoritatilor ca amputarea Pilonului II, in conditiile in care sistemul de pensii de stat sufera grave probleme de sustenabilitate, nu este o solutie, ci dimpotriva.
Reamintim cititorilor ca in prezent contributia virata la Pilonul II este de 2,5% din veniturile brute ale celor peste 5 milioane de participanti la sistem, dupa ce nivelul contributiei a fost inghetat anul trecut la 2% (in locul unei cresteri la 2,5%). Contributia a crescut la nivelul actual abia in martie anul acesta, desi ar fi trebuit sa fie 3%. Pentru anul viitor, potrivit acelorasi informatii, contributia va fi 3%, in loc de 3,5%, cat ar fi trebuit sa fie potrivit calendarului initial. Daca autoritatile romane perpetueaza aceasta contributie pierduta de jumatate de procent pana in 2017, participantii vor pierde peste 1 miliard euro din conturile personale, prin comparatie cu calendarul initial, potrivit unor estimari ale industriei de profil.
In prezent, Pilonul II din Romania functioneaza cu cel mai redus nivel al contributiei din Europa si unul dintre cele mai reduse din lume, pe viitor fiind necesara, potrivit tuturor specialistilor in domeniu, o crestere mai accelerata a nivelului acesteia. Conform legii in vigoare, contributia va creste la 6% in 2016, insa atat piata, cat si CSSPP (autoritatea de supraveghere a pietei) considera ca majorarea contributiei virate la Pilonul II trebuie sa continue pana la cel putin 10%, pentru ca fondurile private de pensii sa poata suplimenta consistent pensia obtinuta de la stat.