Participantii prezenti la cele 9 editii ale Forumului Regional
de Pensii Private care au avut loc, pana acum, in acest an,
au declarat ca si-au imbunatatit nivelul de cunostinte despre
pensiile private cu peste 40%. Astfel, daca inainte de
participarea la eveniment acestia si-au autoapreciat gradul
de cunoastere in domeniu, in medie, cu nota 6, dupa incheierea
dezbaterilor cu specialistii pietei de pensii private, nota
finala a urcat la 8,44.
Evenimentele organizate de Media XPRIMM la Tg. Mures, Cluj-Napoca,
Craiova, Timisoara, Bacau, Iasi, Brasov, Sibiu si Constanta
au reunit reprezentantii a circa 233.000 de salariati - manageri
sau reprezentanti sindicali din peste 500 companii angajatoare.
Totodata, cifrele arata si un alt fapt semnificativ - desi
in 6 din cele 9 orase gazda, evenimentul era la a doua editie,
70 % dintre companii participau in premiera la un astfel de
forum dedicat promovarii pensiilor private. Aceste cifre
ilustreaza cat se poate de bine interesul angajatorilor pentru
gasirea de noi instrumente, mai eficiente, de crestere a gradului
de motivare si, implicit, de fidelizare a personalului propriu.
A zecea destinatie a FRPP este Municipiul Ploiesti, capitala
unui judet cu un deosebit potential economic, Prahova. Dinamica
deosebita a afacerilor din zona a pus angajatorii locali in
fata uneia dintre cele mai dificile provocari din domeniul
managementului resurselor umane - atragerea de talente
si fidelizarea personalului.
"Pentru a creste eficienta informarii publicului, Ploiestiul,
orasul care va gazdui in data de 28 octombrie a.c., editia
finala a FRPP 2008, va reuni atat angajatori prahoveni, cat
si pe cei din judetele limitrofe - Arges, Dambovita si Buzau",
au declarat oficialii Media XPRIMM, compania producatoare a
evenimentului.
Utilizand experienta celor 17 editii parcurse de la debutul
FRPP, in 2007, si datele aflate la dispozitie, organizatorii
estimeaza ca la eveniment vor fi prezente efectiv 50 de companii,
reprezentand peste 23.000 de angajati.